Dezvoltare personală (Personal Growth): Despre conceptul de sănătate (About The Concept Of Health)

 

Este binecunoscut, în zilele noastre, faptul că, atunci când vorbim despre sănătate, nu ne referim numai la a nu fi bolnavi. Dincolo de definiția OMS – ”starea de bine fizic, psihic și social” – putem înțelege chiar și din viața de zi cu zi acest adevăr. De exemplu, chiar și atunci când suntem sănătoși fizic, dar avem o mare grijă, o neîmplinire care ”ne roade”, sau chiar o durere, percepția noastră cu privire la propria persoană nu este cea a sănătății. Dimpotrivă, ne simțim suferinzi la interior. Expresia ”vindecare a sufletului” nu are doar o conotație poetică, ci exprimă chiar un adevăr și o necesitate. În acest sens, tot mai mulți medici și terapeuți actuali, și în special terapeuții naturiști, vehiculează noțiunea de ”medicină holistică” sau medicina întregului (whole = întreg în limba engleză). În același timp, a apărut și noțiunea de ”medicină psihosomatică” – adică, partea medicinei care se ocupă de simptomele, sau chiar bolile fizice, declanșate ca urmare a unor trăiri emoționale negative și de durată: tristețe, stres, dușmănie, neiertare, neacceptarea unor pierderi, etc. Aceste trăiri sunt, de multe ori, neconștientizate pe termen lung – spunem că ”ne-a trecut” – dar, dacă acest proces s-a petrecut doar la suprafață, pentru a corespunde convențiilor sociale, atunci ele trec în subconștient, și pot provoca alte schimbări negative – la nivel fizic sau psihic – ex. diabet, ulcer de stres, infecții respiratorii repetate, sindrom anxios. Remediul este, desigur, să le conștientizăm, și să începem un proces de gândire pozitivă. 

 

Puțină istorie a medicinei holistice

 

 

Aceste descoperiri ale medicinei moderne sunt, de fapt, doar timide re-descoperiri ale unei științe a vindecării veche de milenii, aparținând atât popoarelor europene, cât și asiatice – știință ce privea ființa umană ca un întreg, și nu trata doar trupul fizic, ci întotdeauna recomanda și leacuri pentru suflet. Adevărata medicină se făcea în temple. Strămoșii noștri geto-daci, ramură a triburilor tracice, aveau o medicină foarte avansată, pe care o practicau în templele dedicate lui Zamolxe – care erau, de fapt, școli inițiatice, în care se învăța și astronomie, matematică, cunoștințe esoterice. Pentru ei, nu se putea despărți tratarea trupului de cea a sufletului. Platon însuși amintește de un medic trac într-unul din dialogurile sale (Charmides), afirmând prin personajul Socrate că principiul de tratament al acestuia era : “sufletul se vindecă cu cuvinte frumoase care fac sa nască în suflete înțelepciune”, și că ”trebuie îngrijit mai întâi capul, dar nici capul fără îngrijirea trupului”. Hipocrate însuși, părintele medicinei, învățase această artă în tinerețe ca discipol al unui medic trac - Herodius din Selimbria. După Herodot, Zamolxis, principalul zeu al geto-dacilor, se pare că fusese un mare inițiat, cu o viață de călătorii și multe încercări (se spune că îl cunoscuse chiar și pe Pitagora, fiind sclavul acestuia, întrucât a voit să trăiască toate condițiile existenței umane - deși filosoful ar fi voit să îl elibereze la un moment dat, și având cu el multe convorbiri înțelepte). Întors pe meleagurile Daciei, se spune că adusese cu el multe cunoașteri, din toate domeniile, inclusiv al medicinei, și a ridicat apoi (sau adepții săi) templul de pe muntele sacru Kogaionon, ce avea să devină inima spirituală a Daciei. El a fost cel care a adus strămoșilor noștri conceptul de nemurire a sufletului, dovedindu-le tuturor aceasta rămânând timp de 3 ani într-o grotă sub pământ, îngropat practic, fără mâncare sau apă, iar după trei ani, a ieșit la suprafață nevătămat, spunând că sufletul omului este nemuritor, și că moartea nu există. Din acel moment, dacii mergeau la moarte cu bucurie.

În zilele noastre, inginerul Valeriu Popa, vindecător și autor al unor cărți precum ”Vindecarea prin gândire”, a fost un exponent al metodei de vindecare a bolilor pornind dinspre spiritual, dar recomandă și remedii naturale. Aceeași cale o recomandă și mulți alți medici sau terapeuți naturiști contemporani: acad. prof. dr. Ovidiu Bojor, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan, acad.prof.dr. Leon Dănăilă (a se vedea blogroll-ul din lateralul site-ului).

Așadar, am trecut de la nivelul psihologic – emoțional, la cel spiritual. Și, iată că, în final, religia și medicina își dau, din nou, mâna. prin redescoperiri, de către oameni actuali, ale unor adevăruri spirituale și duhovnicești vechi de milenii.

Însă, acești terapeuți moderni, nu sunt decât urmași, cu o mai mică putere, ai sfinților și apostolilor vindecători, ei-înșiși urmașii celui mai mare medic și vindecător – Iisus Hristos. Dacă suntem credincioși, viața și minunile sale sunt pentru noi adevăruri. Dacă nu suntem, le putem privi, cel puțin drept lucruri care ne dau de gândit – tot adevăruri, într-un alt fel – întrucât, dacă și în zilele noastre mai există oameni ce vindecă în mod miraculos, și ei trăiesc printre noi, atunci, acele minuni ale vindecărilor descrise în Evanghelii, nu mai apar drept incredibile. Călugării și preoții ortodocși din zilele noastre practică și ei acest fel de vindecare prin credință. Există chiar și slujbe religioase dedicate vindecării (maslurile).  Astfel a apărut și noțiunea de ”sacroterapie” – medicina sacră, asociată mai întâi rugăciunii, mănăstirilor, icoanelor și rămășițelor pământești ale sfinților. Chiar dacă vindecările de acolo nu sunt toate spectaculoase, totuși, orice se face cu rugăciune (tratament cu plante, post sau alte tratamente) are un bun efect, chiar și în timp. Au existat însă și adevărate minuni săvârșite prin rugăciune, relatate de către cei care au cerut ajutor. 

 

 

Cum să ne păstrăm sănătatea

 

 

Ce putem face noi, în mod practic, pentru a avea o bună sănătate, este să aplicăm, în primul rând, prevenția la toate nivelele: spiritual, emoțional, fizic. Adică, să încercăm să nu încălcăm legile morale și ale inimii, fiindcă aceste încălcări au efecte, deși nu se văd de la început. Apoi, să încercăm să ne ferim de mânie, invidie, neiertare, și orice sentimente negative. Desigur, nu este ușor; este, de fapt, o muncă de educare și autoeducare continuă. Un terapeut ne poate indica, desigur, metode simple pentru a îndepărta stresul și emoțiile negative, dar noi-înșine suntem cei ce trebuie să facem munca. Și, cel mai simplu și de folos lucru de făcut ar fi: să iertăm, să iubim, și să dăruim iubire, oamenilor și tuturor făpturilor, prin fapte, și mai ales celor aflați în nevoie. Această singură metodă ar putea fi îndeajuns. Bunătatea este protecția supremă pentru sănătatea noastră. Fiți buni, și veți trăi mai mult!

Și, ajungând și la prevenția asupra corpului fizic, ca ultim procedeu, dar nu cel din urmă: să nu facem lucruri negative care afectează direct corpul nostru fizic: a consuma mâncăruri grase, sau cu multă carne, sau procesate, tutun, cafea în exces, alcool, droguri. Aceste lucruri țin de noi, dar uneori, și pentru ele avem nevoie de voință pentru a le pune în practică. Ce este mai greu decât să lupți cu o plăcere dăunătoare? Însă, pentru a nu pierde lupta, avem nevoie să apelăm la tot ajutorul posibil: prieteni, familie, medici, terapeuți, rugăciune.

Din câte se vede, sănătatea nu este o noțiune simplă, și pentru a o păstra, trebuie să respectăm câteva reguli, ale sufletului, minții și trupului. Și fiecare medic sau terapeut are rolul său. Chiar și medicina clasică, nu este ”doar” medicină, întrucât acel medic căruia îi trecem pragul cabinetului, pe lângă rețeta sau tratamentul ce ni-l indică, ne mai spune și câteva cuvinte, sfaturi și încurajări. Și acestea au rostul lor, am putea spune că fac parte din tratament. Îndrăznesc să spun că, la un nivel mai mic, și medicina este un fel de sacerdoțiu.De câte ori nu simțim nevoia să îi spunem și medicului ceea ce avem pe suflet (mai ales dacă îl cunoaștem de ani de zile) și să primim un sfat, chiar și nelegat de boala pentru care venim să îl vedem? Și, de multe ori, chiar îl primim.

Despre sănătatea socială

 

 

În încheiere, doar câteva cuvinte și despre aspectul social al sănătății, din definiția OMS. Se poate vedea cu ușurință că, atunci când oamenii nu au mijloace materiale, și nu au ce mânca, tratamentele au prea puțin efect. Medicul poate constata lipsa de vitamine, dar atât. Plus că, de multe ori, cei săraci nici nu își permit să cumpere medicamente, dacă fac parte dintre cele necompensate, și uneori, chiar și pe cele compensate. Și la nivel psihologic, sărăcia este resimțită drept o stare de nefericire, un fel de boală. De fapt, chiar este o boală: a întregii societăți. Întrucât, o societate care folosește puținii bani circulanți, pe lângă scopurile utile, și pentru activități derizorii sau chiar dăunătoare: distracții, videogames, industria tutunului, în loc să îi dea asociațiilor care se ocupă de eradicarea sărăciei, nu este o societate sănătoasă. În natură, nici o specie animală nu se preocupă doar de bunăstarea anumitor membri, atunci când alți membri sunt în nevoie. S-au cunoscut cazuri în care turma întreagă de antilope rămânea lângă puii, sau chiar adulții răniți, și incapabili să își procure cele necesare. În regnul animal, fiecare membru al grupului, chiar și cel mai slab, are rolul său, și este apărat și chiar hrănit, când este posibil, de întregul grup – doar pentru că face parte din acea specie, și acea grupare.

 Sănătatea poate exista doar la nivelul întregului, al tuturor componentelor lumii vii, și chiar nevii 

 

 

Și, în acest sens, închei prin a spune cîteva cuvinte despre conceptul ”one health”- o singură sănătate. Sănătatea omului, animalelor și naturii, sunt strâns corelate. Omul și natura sunt un singur organism, deși în zilele noastre, omul pare a fi pierdut legătura cu celelalte componente ale naturii. Însă, nu poate exista sănătatea unuia, fără celelalte aspecte ale sale. Fără să fim solidari între noi, și cu celalalte ființe vii și minuni ale naturii, fără a le proteja. Uneori, acest lucru este evident la nivel fizic: avem nevoie de păduri, de oxigen, de animalele care ne asigură bunăstarea, sau doar ne oferă prilej de a dărui iubire. Și, cât bine ne fac ele, prin simpla lor prezență, îmblânzind sufletele noastre! Și astfel, înțelegem că, nu numai la nivel pur fizic, suntem legați de celelalte făpturi și elemente din natură, fără de care ne-am regăsi, noi-înșine mai săraci sufletește, cu toată civilizația noastră. Animalele ne oferă exemple de iubire și sacrificiu care ne fac să ne rușinăm, și care pentru ele sunt normale. Ele simt stările noastre de spirit, putem spune chiar că, unele dintre ele au un anumit nivel al empatiei ce îl depășește pe al nostru. Când privim în ochii lor, vedem atâta înțelegere, că uneori ne rușinăm. Noi ne credem deosebiți prin cultura și inteligența noastră, dar doar pentru că ni s-au dat atâtea posibilități în plus față de animale. Și cum le folosim, totuși? De multe ori, din păcate, inteligența folosește doar drept instrument pentru a ne asigura mai mult și mai mult confort, în dauna celor din jur, și a naturii-înseși. Animalele nu fac lucruri împotriva naturii, chiar și atunci când sunt împinse de nevoie. Nici măcar nu ucid în mod nenecesar. Am urmărit mai demult pe un canal despre viața animalelor, un documentar despre un leopard care a salvat un pui de maimuță, deși de obicei, maimuțele erau prada sa. Însă, găsind acel pui rămas fără părinți, pierdut de grupul său, l-a luat de ceafă și l-a dus undeva unde era teritoriul maimuțelor, și acestea îl puteau găsi. Poate a fost vorba despre un mai profund instinct de conservare a naturii, și implicit, a speciei sale pe mai tărziu – întrucât, dacă leoparzii ucid în mod nenecesar puii altor specii care le servește drept hrană, atunci acea specie se va stige cândva, și nici leoparzii nu vor mai găsi hrană cu ușurință. Da, a fost doar un instinct, ar spune oamenii de știință. Sau, poate a fost un echivalent animal al milei, și trezirea sentimentului ocrotirii față de neajutorarea acelui pui, spunem noi. Până și fiarele sălbatice pot avea acest sentiment, dovadă că există cazuri de lupi și alte animale din sălbăticie care au salvat și crescut copii umani.

Intenția acestui text este doar aceea de a atrage atenția, cu blândețe, că putem fi mai mult, că trebuie să fim mai mult, dacă vrem să ne justificăm apelativul de ființe superioare. Că trebuie să ne facem datoria față de noi-înșine și de natură măcar așa cum o fac celelalte ființe din natură, care urmează programul lăsat lor de Creator. Și, la nivelul următor, datoria noastră este să facem mai mult decât ele, întrucât ele ne-au fost date în grijă.

Iar simțul datoriei, după cum spune marele nostru istoric Nicolae Iorga, ”este cea mai luminoasă dovadă de sănătate a unui suflet.”

About The Concept Of Health

Nowadays it is well known that, when we talk about health, we don’t just mean by that ”not being sick”. Beyond the WHO definition – „physical, mental and social well-being” – we can understand this truth even from everyday life. For example, even when we are physically healthy, but we have a great worry, an unfulfillment that „eats us away”, or even a pain, our perception on our own person is not that of feeling healthy. On the contrary, we feel suffering inside. The expression „soul healing” does not only have a poetic connotation, but even expresses a truth and a necessity. In this sense, more and more current doctors and therapists, and especially naturopathic therapists, promote the notion of „holistic medicine” or the medicine of the whole (whole = completness in English).

At the same time, the notion of „psychosomatic medicine” was created – meaning, the part of medicine which deals with symptoms, or even physical illnesses, triggered as a result of long lasting negative emotional experiences: sadness, stress, hostility, unforgiveness, not accepted losses, etc. These experiences are often unconscious on the long term – we use to say that „everything has passed” – but, if this process happened just on the surface, in order to correspond to social conventions, then it may pass on a subconscious level, and cause other negative changes – on a physical or mental level – e.g. diabetes, stress ulcer, repeated respiratory infections, anxiety syndrome. The remedy is, of course, to acknowledge them, and begin a process of positive thinking.

A little history of holistic medicine

These discoveries of modern medicine are, in fact, only timid re-discoveries of a millennia-old science of healing, belonging to both European and Asian peoples – science that looked at the human being as a whole, and treated not only the physical body, but equally recommended soul healing means. The real medicine was practiced within the temples. Our Geto-Dacian ancestors – a branch of Thracian tribes, had a very advanced medicine, which they practiced in temples dedicated to Zamolxe – which were, in fact, initiatory schools , where astronomy, mathematics, esoteric knowledge were also taught. For them, body treatment could not be separated from the soul one. Plato himself mentions a Thracian physician in one of his dialogues (Charmides), saying through his character Socrate that this Thracian's principle of treatment was: „soul is healed with beautiful words that give birth to soul wisdom”, and that „the head must be taken care of first, but neither the head without the care of the body”. Hippocrates himself, the father of medicine, had learned this art in his youth as a disciple of a Thracian physician, Herodius of Selimbria. According to Herodotus, Zamolxis, the main god of Geto-Dacians, seemed to have been a great initiate, with a life of travel and many trials (we say that he had even known Pythagoras, being his slave, because he wanted to prove all conditions of human existence - although the philosopher would have wanted to free him at some point, and having many wise conversations with him). Returning to the lands of Dacia, we say he had brought home a lot of knowledge, from all fields, including medicine, and then he (or his adepts) built the temple on the sacred mountain Kogaionon, which would become the spiritual heart of Dacia. He was the one who brought to our ancestors the concept of soul immortality, proving it to all of them by remaining for 3 years in a cave underground, practically buried, without food or water, and after three years, emerging unharmed, saying that man’s soul is immortal, and death does not exist. From that moment on, Dacians went to their deaths with joy.

 Nowadays in our country (Romania), the engineer Valeriu Popa, healer and author of books such as "Healing by thinking", is also an exponent of the curing method starting from the spiritual side, but he also recommends natural remedies.The same way is recommended by many other contemporary naturopathic doctors or therapists: acad. Prof. Dr. Ovidiu Bojor, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, acad.prof.dr. Leon Danaila (see the blogroll).

So, we passed by psychological-emotional level, to speak about the spiritual one. And here, in the end, religion and medicine join hands again. through the rediscovery by contemporary people, of some millennia-old spiritual and psychic truths.

However, all these modern therapists are only the descendants, with less power, of the healing saints and apostles, themselves being, in turn, the descendants of the greatest physician and healer – Jesus Christ. If we are believers, His life and miracles represent a truth to ourselves. If we are not, then we can look at them, at least as at some things giving us thought material – still truths, even if being seen in a different way. Because, if even nowadays there are still people who heal miraculously, and they used to live among us, then, those miracles of healing described in the Gospels, no longer appear as incredible. Today Orthodox monks and priests also do this kind of healing by faith. There are even special religious services dedicated to healing (services called maslu). From there also appeared the notion of „sacrotherapy” – sacred medicine, first associated with prayer, monasteries, saints’ pictures and earthly remains. Even if healings there are not all spectacular, however, anything done with prayer (herbal treatment, fasting or other treatments) has a good effect, even over time. There were still wonders performed by prayer, taught by the ones having asked for their help.

How to preserve our health

What we can do, in a practical way, in order to have a good health, is to apply, first of all, prevention at all levels: spiritual, emotional, physical. Meaning, trying not to violate moral and heart laws, because these violations have effects, although they are not visible from the beginning. Then, trying to avoid anger, envy, unforgiveness, and any negative feelings. Of course, it is not easy way; it is, in fact, a work of continuous education and self-education. A therapist can, of course, recommend us some simple ways to remove stress and negative emotions, but it’s only up to us to do the work. But the simplest and most udeful way to do this may be: forgive, love and give love to everyone and every creature, through actions, and most of all, to those in need. This method alone may be enough. Kindness is the supreme protection for our health. Be kind, and you may live longer!

And, as a last thing to do, but not the least - referring to our physical body: let’s not do negative things which directly affect our physical body: eating fatty, or meaty, or processed foods, tobacco, excessive coffee, alcohol, drugs. These things are up to us, but sometimes we still need the will to put them into practice. What’s harder than fighting a harmful pleasure? But, in order not to lose the fight, we need to ask for every possible help: friends, family, doctors, therapists, prayer.

As you can see, health is not a simple concept, and in order to preserve it, we have to follow some rules – related to soul, mind and body. And every doctor or therapist has their role. Even classical medicine is not „just” medicine, since that doctor whose office we reach, in addition to the prescription or treatment he indicates us, also tells us a few words, some advice and encouragement. And these words have their purpose, we could say they are part of the treatment. I dare to say that, on a smaller level, medicine is also a kind of priesthood. How many times do we feel the need to tell the doctor what is on our hearts (especially if we have known her/him for years) and receive an advice, even unrelated to the disease which brought us to her/him? And often, we actually get it.

About social health

Just a few words about the social aspect of health, from the WHO definition. It can easily be seen that, when people have no material means, and have nothing to eat, treatments have little effect. The doctor can detect a lack of vitamins, but that’s it. Plus, often the poor can’t even afford to buy medicines, if they are part of the non-refunded ones, and sometimes even the ones refunded. And on a psychological level, poverty is felt as a state of unhappiness, a kind of illness. In fact, it really is an illness: one of the whole society. Because, a society that uses the little circulating money, besides useful purposes, for derisive or even harmful activities: entertainment, video games, tobacco industry, instead of giving it to associations dealing with poverty eradication, is not a healthy society. In nature, no animal species is concerned only with the welfare of certain members when some other members are in need. There have been cases where entire herds of antelopes have been sitting next to injured cubs, or even injured adults, unable to feed themselves, in order to protect them. In animal kingdom, every member of the group, even the weakest, has a role to play, and is protected, and even nurtured when possible, by the entire group – just because it is part of that species, and that group.

Health can only exist at the level of whole, of all components of living world, and even the non-living

And, in this sense, I conclude by saying a few words about the concept of „one health”. Human, animal and nature health are closely related. Man and nature are one whole organism, although nowadays man seems to have lost touch with the other components of nature. But one’s health cannot exist without its other aspects. Without being in solidarity with each other, and other living beings and wonders of nature, without protecting them. Sometimes this is obvious on a physical level: we need forests, oxygen, animals that ensure our well-being, or just give us the opportunity to give love. And, how much good they do to us by their simple presence, softening our souls! And so, we understand that, not only on a purely physical level, we are connected to other creatures and elements in nature, without which we would find ourselves lacking a part of our soul, despite all our civilization. Animals give us examples of love and sacrifice that make us be ashamed, but for them, these are normal. They sense our moods, we can even say that some of them have a certain level of empathy that exceeds ours. When we look into their eyes, we see so much understanding, that sometimes we are ashamed. We think we are special through our culture and intelligence, but that is only because we, unlike animals, had been given so many possibilities. And how do we use them, though? Often, unfortunately, intelligence is only used as a tool to ensure more and more comfort, to the detriment of those around us, and nature itself. Animals do not do things against nature, even when driven by necessity. They don’t even kill unnecessarily. I watched some time ago on an animal life channel, a documentary about a leopard which saved a baby monkey, although monkeys were usually its prey. But finding that parentless cub, lost by his group, he took it by the scruff of the neck and brought it somewhere where monkeys’ territory was, and they could find it. Perhaps it was about a deeper instinct to preserve nature, and implicitly, its species later on – because if leopards needlessly kill other species’ cubs, which usually serves them as food , then that species will eventually die out, and neither will the leopards find food easily.  Yes, it was just instinct, scientists would say. Or, maybe it was an animal equivalent of pity, and the awakening of the feeling of protection towards the helplessness of that cub, we may say. Cause even wild animals can have this feeling, as evidenced by cases of wolves and other wild animals saving and raising human children.

The intention of this text is only to gently draw attention, that we can be more, that we must be more, if we want to justify our call of superior beings. That we must do our duty to ourselves and nature at least just like other creatures in nature do, creatures which follow the program given to them by the Creator. And, on the next level, it is our duty to do more than them, since they have been entrusted to us.

After all, the sense of duty, as our great historian Nicolae Iorga says, „is the most luminous proof of soul health”.