Partea a III a
Plante cu rol în ameliorarea și combaterea diabetului zaharat
Se știe din cele mai vechi timpuri că plantele sunt ajutoare de neprețuit în tratarea bolilor. Aceasta
întrucât ele conțin mulți compuși organici și minerale ce au roluri benefice în reglarea proceselor
organismului, dezintoxicare, reparare celulară. În plus, constituenții lor sunt ușor metabolizabili de
către organism, și nu lasă multe deșeuri. S-ar putea spune că, întrucât omul face și el parte din
natură, tot ceea ce este natural continuă și repară în mod firesc procesele organismului uman. În
acest sens, dictonul: „Dumnezeu nu a permis existența nici unei boli, fără a lăsa și un leac în natură”
exprimă realitatea acțiunii plantelor la nivelul proceselor celulare și de organ.
Ca și alte boli, diabetul cunoaște un bogat arsenal de plante care ajută la ameliorare, sau chiar la combaterea sa, dacă tratamentul începe în fazele de debut – ale tulburărilor de glicoreglare. Trebuie totuși specificat că, dacă aveți deja un tratament cu medicamente de sinteză pentru diabet, este necesar să informați medicul dv dacă intenționați să luați și un produs natural. În general, în acest caz, este recomandată asocierea unui produs natural doar dacă glicemia dv nu este îndeajuns de echilibrată prin tratament, pentru a evita introducerea altor medicamente antidiabetice, sau a insulinei - dar, numai sub supravegherea unui medic sau terapeut, și cu controlul uzual al glicemiei și hemoglobinei glicozilate la fiecare trei luni. Sau, o altă situație, mai larg întâlnită, în care putem lua un tratament natural chiar de la început, este, așa cum s-a spus mai sus, cea a unui diabet nou-descoperit, foarte puțin peste limita glicemiei uzuale (acele cazuri în care nu se recomandă tratament medicamentos, zise ”doar cu regim” , sau doar în faza tulburărilor de glicoreglare). Dar, și în aceste situații, este necesar totuși controlul glicemiei și al hemoglobinei glicozilate la trei luni, și supravegherea unui medic sau terapeut, care să decidă ce e de făcut în cazul în care totuși glicemiile mai cresc.
În cazul diabetului insulino-dependent, se recomandă introducerea unui produs natural doar dacă diabetologul dumneavoastră are și cunoștințe de fitoterapie și supraveghează el-însuși tratamentul. Însă, chiar și un diabetic sub insulină poate consuma la mesele obișnuite legumele și fructele permise, este chiar indicat să consume preferențial legume și fructe, alături de alte alimente.
În cele ce urmează, vom prezenta câteva plante dintre cele mai cunoscute, precizând totuși că mereu se descoperă noi plante, aparținând altor zone geografice ale lumii, cu rol în combaterea acestei boli, sau chiar vechilor plante cunoscute pentru bune efecte în alte boli, li se descoperă alte noi proprietăți tămăduitoare. Pentru început, pentru mai buna înțelegere a utilizării acestor plante, vom prezenta câteva forme de utilizare ale acestora.
Ceaiul se prepară prin fierberea unei lingurițe – două de plantă uscată la o cană de apă fierbinte, și se lasă la infuzat 5-15 minute, acoperit cu un capac.
Infuzia se prepară în mod asemănător ceaiului, cu diferența că planta nu se fierbe o dată cu apa, ci se opărește doar cu apa fiartă, și se lasă apoi la infuzat.
Tinctura este un produs extras din plantă, preparat pe bază de alcool. Planta se mărunțește mai întâi, apoi se pune într-o sticlă o cantitate variabilă de plante – de obicei pâna la opt linguri, și un pahar și jumătate de apă cu alcool. Se consumă în cantități reduse, câteva zeci de picături pe zi.
Maceratul se prepară pe același principiu ca și tinctura, însă fără alcool, apoi se lasă cel puțin o noapte într-o încăpere rece.
Decoctul este un fel de ceai sau infuzie, însă mai concentrat. Se fierb cel puțin două lingurițe de plantă (de obicei semințe sau rădăcini) cu un pahar și jumătate de apă. Se oprește din fierbere atunci când amestecul s-a redus la un sfert. Se strecoară, se lasă la răcit, și se consumă rece.
Tonicul se prepară asemănător maceratului, doar că în loc de apă se folosește vin. Se lasă apoi la rece timp de două săptămâni. În cazul diabetului, tonicele se folosesc mai puțin, dar există totuși un exemplu de utilizare: tonicul cu ghimbir, care este foarte eficient.
Extractul se prepară pe principiul tincturii, doar că masa plantei folosită pentru prepararea solutiei finale este foarte concentrată, și se diluează în foarte puțin lichid. Lichidul poate fi: apă, alcool, ulei, hidrocarburi (în cosmetică). Cuvântul ”extract” semnifică în medicină o substanță din care s-a extras, sau evaporat, apa.
Alte forme de utilizare: salate, pudre - în cazul legumelor; sau forme medicamentoase asemănătoare medicamentelor clasice: drajeuri, gelule, soluții (propuse pentru comercializare în magazinele naturiste, sau chiar în farmacii).
Acum, după ce am trecut în revistă principalele forme de preparare ale plantelor, vom da câteva exemple de plante cunoscute cu efect antidiabetic.
Castravetele amar (Momordica charantia), cunoscut și sub numele de karela în India, este o legumă-fruct, cu utilizare atât alimentară, cât și medicinală. Această plantă conține cel puțin trei principii active cu efect antidiabetic: charanti, vicine, și o componentă asemănătoare insulinei, numită polipeptid-p. Deasemenea, mai conține lectina, care scade glicemia acționând la nivelul țesuturilor periferice, și prin reducerea apetitului.
Vedeți și: Cum se cultivă castravetele amar
Un studiu efectuat în ianuarie 2011, pe o perioadă de 4 săptămâni, și publicat în Jurnalul de Etnofarmacologie, a arătat că o doză de 2000 mg de castravete amar zilnic a redus considerabil nivelul glicemiei. Efectul este aproximativ comparabil cu 1000 mg Metformin pe zi.
Deasemenea, un studiu publicat de National Library Of Medecine în 2014 arată că administrarea unor sucuri, pudre, extracte și compuși izolați de castravete amar în vitro au crescut secreția de insulină, au scăzut absorbția intestinală de glucoză, și au crescut absorbția și utilizarea glucozei în țesuturile periferice.
Un alt studiu publicat în 2017 de aceeași instituție, realizează o cercetare a proprietăților diferiților constituenți ai plantei, și atestă efectele sale anti-hiperglicemiante.
Deasemenea, o metaanaliză și o revizuire sistematică a datelor existente pe această temă efectuată în 2019 de către aceeași instituție, pe baza a 10 studii asupra diabetului de tip 2, arată că momordica a ameliorat semnificativ controlul glicemiei, reflectat în scăderea valorii hemoglobinei glicozilate, și a altor factori.
Ca formă de administrare, se poate consuma ca atare, în salate, sau sub forma produsului
fitoterapeutic complex Insuveg Forte– insulina vegetală, creat de către prof. dr. academician Ovidiu Bojor.
Din acest produs este bine să se consume o capsulă, de trei ori pe zi. Sau, există deasemenea și suplimente naturale ce conțin doar Momordica charantia - ex. cele produse de Hofigal, sau Dacia Plant.
Alte efecte ale castravetelui amar: în tuse, febră, colici, arsuri, menstruații dureroase, probleme ale pielii, efecte în prevenția afecțiunilor virale, precum rujeola, dar și în prevenția și chiar tratamentul cancerului mamar.
Precauții în utilizare: a nu se depăși 2 castraveți pe zi, sau 50 g, pentru a nu provoca dureri
abdominale și tulburări de tranzit. Deasemenea, mare atenție în cazul în care luați deja un tratament
medicamentos antidiabetic, trebuie reduse dozele de medicamente, prin consultare cu medicul
diabetolog, în caz contrar fiind posibile hipoglicemii. În cazul pacienților sub insulină, pentru a nu provoca hipoglicemii, este bine, după cum am spus, să se ajusteze dozele de insulină de către diabetolog.
Afinul (vaccinum myrtillus) face parte din familia Ericaceae, este un arbust ce crește în zonele montane, pe pășuni sau chiar în regiuni stâncoase. Este cunoscut în medicina populară pentru proprietățile sale în tratarea bolilor gastro-intestinale (diaree, dizenterie), tulburărilor circulatorii (varice, arterită, flebite cu sechele), bolilor coronare, aterosclerozei, hemoragiilor, protecția vezicii biliare, faringite, stomatite, afte, etc.
În tratarea diabetului, se folosesc frunzele și fructele de afin. Efectele sale în tratarea acestei boli sunt atât de remarcabile, încât a fost supranumit ”insulina verde”. Aceste efecte deosebite se datorează unei substanțe prezentă în constituția sa: mirtilina, care este un hipoglicemiant activ. În plus, afinul este și un protector al rinichilor, diuretic și dezinfectant – proprietăți care îl recomandă în diabet și pentru prevenirea nefropatiei diabetice. Deasemenea, prin proprietățile sale protectoare vasculare și capilare, este recomandat în protejarea microcirculației ochiului, în cazul diabetului prevenind apariția retinopatiei diabetice și îmbunătățind vederea.
Mai multe studii publicate de National Library Of Medecine au demonstrat proprietățile hipoglicemiante și hipolipemiante, precum și multe alte proprietăți ale afinului:
În 2011, un grup de cercetători internaționali au alcătuit o revizie sistematică a cunoștințelor despre medicamentele din plante, iar în capitolul 4 al acestui studiu (Herbal Medicine. Biomolecular and Clinical Aspects) au descris proprietățile cunoscute ale afinului: ameliorarea vederii, scăderea nivelului de glucoză din sânge, a lipidelor, antiinflamatorii, antioxidante (cu rol în prevenția cancerului), protector cardiovascular și al sistemului nervos, prevenind apariția demențelor.
Această plantă atât de miraculoasă se poate consuma în multe forme: ceai, macerat, tinctură, pudra din frunze uscate, cura cu fructe în sezon (300-500 g/zi), sau suc de afine înainte de mese.
Dr. Pavel Chirilă recomandă o infuzie în părți egale de frunze și fructe, la 250 ml apă, se bea o cană sau două înainte de mese.
Afinul mai poate fi regăsit și în compoziția minunatului produs antidiabetic
Insuveg Forte, creat de acad. dr. Ovidiu Bojor, precum și în medicamentul natural Fitodiab produs de Hofigal.
Eventualele efecte adverse sunt nesemnificative: ușoare alergii la persoanele cu teren predispozant. În schimb, este unul dintre puținele produse care pot fi consumate fără contraindicații în sarcină.
Tecile de fasole (Phaseolus vulgaris) sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri în medicina populară, întrucât au multiple virtuți terapeutice. În tratarea diabetului, acționează prin scăderea nivelului glicemiei și a lipidelor, și normalizarea producției de insulină, prin regenerarea pancreasului și a splinei.
Vedeți și: Cum se seamănă fasolea fideluță
Un studiu efectuat în mod țintit asupra tecilor de fasole, în octombrie 2017, precum și o revizie sistematică din martie 2011, au arătat efectele hipoglicemiante, precum și asupra scăderii în greutate, ale extractului apos din teci de fasole. Aceste efecte s-ar datora unui inhibitor de alfaamilază prezent în constituția fasolei, care contribuie la reglarea depozitelor de grăsime ale organismului. Se știe că metabolismul glucidelor și lipidelor sunt intricate, în sensul că, excesul de lipide se poate transforma în glucide în ficat prin procesul de gluconeogeneză, și invers, glucidele în exces se pot transforma în trigliceride. Aceasta explică asocierea unor tipuri de diabet cu obezitatea. De aceea, atunci când se reglează unul dintre aceste metabolisme, în mod corespunzător, există efecte benefice și asupra celuilalt.
Tecile de fasole pot fi administrate sub formă de infuzie sau decoct, singure, sau în asociere cu alte plante cu rol antidiabetic. Se folosesc în acest scop tecile uscate, preferabil provenite de la fasolea albă.
Tecile de fasole se regăsesc și în produsul fitoterapic antidiabetic Fitodiab, ce se poate administra câte un comprimat în două-trei prize pe zi.
Decoctul are și rol depurativ – prin stimularea urinării și a eliminării toxinelor din organism, contribuie în mod suplimentar la eliminarea zahărului în exces. Deasemenea, protejează și detoxifică rinichii. Detoxifierea este benefică și în reumatisme, eliminând toxinele din articulații.
Alte roluri benefice ale fasolei: sursă de minerale, cu rol în tonifierea organismului, sursă de aminoacizi vegetali (benefică în diabet și întrucât reprezintă o sursă de proteine sănătoase),sursă de vitamina C cu rol antioxidant. Dintre aminoacizi, triptofanul conținut în fasole are rol calmant asupra sistemului nervos.
Contraindicații: a nu se administra infuzia sau decoctul de teci de fasole în sarcină, întrucât prin efectul diuretic se pot pierde lichide și minerale.
Dudul alb (Morus alba), este un arbust întâlnit în zonele temperate și subtropicale. În medicina populară de la noi, se folosesc frunzele sale, fructele și scoarța.
Vedeți și Combaterea omizilor dudului cu insecticid bio
În tratarea diabetului, sunt folosite frunzele, sub formă de extract sau infuzie, cu rol hipoglicemiant prin inhibarea și reducerea absorbției glucozei în intestinul subțire, și stimularea secreției de insulină de către pancreas, Infuzia poate fi folosită simplă, sau în combinare cu salvie și urzică în părți egale, opărite cu 250 șl apă, administrată de trei ori pe zi.
Dudul alb se mai regăsește și în produsul Fitodiab, amintit atunci am vorbit despre afin.
O revizie sistematică a mai multor studii asupra speciilor de dud, efectuată în ianuarie 2019, și publicată de National Library Of Medecine, a pus în evidență proprietățile laxative, antibacteriene, antiaterogene (împotriva depunerii plăcilor de aterom pe vasele de sânge), hepatoprotectoare ale frunzelor și fructelor de dud, precum și lipsa efectelor toxice. Deasemenea, s-a probat efectul antidiabetic, antioxidant, imunomodulator, antiinflamator și anti-nociceptiv (împotriva durerii) al acestora.
În medicina populară, frunzele de dud mai sunt folosite pentru protecția sistemului nervos, respirator, cardiovascular – scad tensiunea arterială, digestiv (împotriva constipației), urinar, în favorizarea transpirației și eliminării toxinelor.
Fructele de dud sunt folosite în tratatea anemiei și incontinenței urinare, și chiar a diabetului, în medicina chineză.
Scoarța de dud este benefică în tratarea febrei, tusei și durerilor de cap.
Precauții: a se evita în sarcină și alăptare, întrucât nu se cunsoc efectele sale în aceste stări ale organismului.
Nucul (Juglans Regia), este un arbore întâlnit în regiunile temperate, de la care se folosesc în medicină fructele și frunzele, iar fructele și în alimentație.
Vezi și - Cum să îngrijești pământul de sub nuc
Studii recente au demonstrat că, în cazul femeilor care au consumat cel puțin o dată pe săptămână nuci, riscul de a dezvolta un diabet zaharat a scăzut cu 7%, iar în cazul celor care au consumat de 3-5 ori pe săptămână, acest risc a scăzut cu până la 28%.
Deasemenea, infuzia preparată din frunze de nuc are un bun efect hipoglicemiant și diuretic, facilitând metabolismul glucidelor. Se pot prepara și infuzii combinate, din nuc, dud, urzică, și alte plante cu rol antidiabetic. Frunzele de nuc pot fi regăsite, alături de: afin, urzică, salvie, brusture, și în compoziția ceaiului antidiabetic Favidiab produs de Favisan.
Alte efecte cunoscute ale nucului sunt: tonic, ușor hipotensor, antitranspirație, antidiuretic, antihemoragic, cicatrizant.
Frunzele de nuc pot fi regăsite și în compoziția siropului antidiabetic Favidiab produs de Favisanm alături de: afin, urzică, salvie, brusture.
Precauții: la diabeticii insulino-dependenți, este necesară supravegherea atentă a glicemiei, și ajustarea valorilor insulinei în funcție de aceasta.
Contraindicații: preparatele din frunze de nuc nu se administează în sarcină și alăptare.
Brusturele (Arctium lappa) este cunoscut din cele mai vechi timpuri pentru virtuțile sale tămăduitoare, nu doar în diabet, ci și în multe alte boli. În diabet, se folosec rădăcinile de brusture, sub formă de ceaiuri, tincturi, infuzii, sau chiar crude, în salate – proaspete, sau uscate și conservate.
Vedeți și :Cum să folosești brusturele - Unde poți găsi brusturele
Conform d-lui dr. Pavel Chirilă, se poate prepara și o tinctură mamă, din care se administrează 30
picături de 3 ori pe zi.
În cazul tuturor preparatelor din brusture, se cere atenție pacienților diabetici sub insulină, pentru a nu-și provoca hipoglicemii. (Ajustarea dozei de insulină de către diabetolog).
Alte efecte benefice ale brusturelui: în infecții și alte afecțiuni renale, afecțiuni ale pielii (acnee, cuperoză, furunculoză, etc), combate mătreața și căderea părului, antiinflamator, vitaminizant, anticanceros (în cancerul de piele).
Contraindicat însă femeilor însărcinate pentru că poate provoca contracții uterine (semințele de brusture). Mai poate provoca și alergii persoanelor cu teren atopic (predispozant). Dealtfel, aproape toate plantele, cu puțin excepții, au contraindicații în sarcină, de aceea este bine, în această perioadă atât de sensibilă a organismului, să consultăm neapărat medicul atunci când dorim să luăm un produs nou, fie el și fitoterapic.
Urzica (urtica dioica) este o plantă atât medicinală, cât și comestibilă, folosită din cele mai vechi timpuri de către medicina populară.
Vedeți și - Cum să folosești urzica - Unde o găsești
Este bogată în fibre, proteine vegetale, vitamina A, C, K și minerale – în special fier. În diabet, acționează atât prin scăderea glicemiei, cât și a depunerilor de lipide. Acțiunea hipoglicemiantă se datorează, probabil, vitaminei A – beta carotenul – care este o substanță cu rol cunoscut în reglarea glicemiei - atât în forma originală, cât și prin derivații săi: carotenoizi. Aceeași vitamină se găsește în cantitate mare și în alte vegetale, precum morcovul, despre care vom vorbi mai departe.
O revizie sistematică a mai multor cercetări despre urzică, afectuată în 2019 și publicată de către National Library Of Medecine, atestă rolul hipoglicemiant și protector cardiovascular al acesteea, prin compușii săi – polifenoli, triterpene, steroli, flavonoizi, și în special lectina – care au efecte antihipertensive, antioxidante, și antiinflamatorii, precum și de inhibare a alfa-amilazei și alfaglicozidazei – două enzime cu rol în reglarea glicemiei - asigurând și protecția celulelor beta pancreatice.
Urzica se consumă sub formă de infuzie, simplă sau în combinație cu alte plante cu rol antidiabetic – după cum am menționat când am vorbit despre frunzele de dud. Alte roluri ale urzicii: depurativ renal, și respectiv, prin acțiunea depurativă, fiind și un adjuvant în curele de slabit; antianemic – prin compoziția în minerale și fier; hipotensor, protector al pielii, înlăturând impuritățile; rol în remineralizarea firului de păr, stopând căderea părului, antialergic. Primăvara, se consumă și ca aliment, în fierturi și tocane, pentru fortifierea organismului.
Contraindicații: în sarcină și alăptare este contraindicat ceaiul, din cauza acțiunii sale depurative, care ar putea cauza pierderi de lichide.
Morcovul (Daucus carota) este o rădăcinoasă de culoare portocalie. Face parte din aceeași familie cu pătrunjelul și păstârnacul – umbelifere.
Vedeți și - Când se seamănă morcovii
Din cele mai vechi timpuri este cunoscut nu doar ca aliment, ci și pentru proprietățile sale vindecătoare – în special în protejarea și ameliorarea vederii. Conține în principal beta-caroten sau vitamina A, în mare cantitate, ce asigură o protecție eficientă a a vederii și a pielii.
Desemenea, mai conține multe alte principii active, printre care: fibre (celuloză și lignină - care permit eliberarea lentă a zaharurilor), potasiu, vitamina C și mulți alți antioxidanți – rol în protecția anticancerigenă.
Indicele său glicemic este mic la morcovul în stare crudă, de aceea este indicat, chiar recomandat, în regimul diabeticilor, și chiar ca principiu ameliorator al diabetului. Aceasta și întrucât conține glucide cu lanț lung și eliberare lentă, care nu determină eliberarea unei mari cantități de insulină în organism.
Studiile din 2006 efectuate de către cercetători francezi, au ”reabilitat” morcovul în privința virtuților sale antidiabetice, întrucât vechile studii, care datau din 1981, și care indicaseră că morcovul are un indice glicemic foarte mare, fuseseră efectuate doar pe 5 persoane, care cosumaseră morcov gătit – iar prin prepararea termică indicele său glicemic crește.
Pătrunjelul (Petroselinum crispum) este o plantă erbacee legumicolă, dar și o rădăcinoasă din aceeași familie cu morcovul.
Vedeți și - Cultivare pătrunjel. Cum să ai și tu acesată plantă în grădină
Este cunoscut în medicina populară pentru virtuțile sale în multe afecțiuni, printre care și diabetul. Aceasta, întrucât conține, pe lângă vitamine : A (beta-caroten), B, E, K, C, minerale, acid folic, polizaharide, și un constituent – inulina – cu rol în reglarea metabolismului glucidic prin reglarea secreției de insulină.
Un alt rol în diabet este și în ameliorarea fragilității osoase dată de carența în insulină, prin vitamina K pe care o conține.
Pe lângă consumul alimentar ca atare, în diabet poate fi consumat ceaiul sau decoctul de rădăcină de pătrunjel, sau sucul de pătrunjel, eventual în combinație cu alte sucuri de legume.
Roluri benefice în alte afecțiuni: diuretic, cu rol în eliminarea nisipului reno-urinar, detoxifiant, în cure de slăbire, antioxidant – anticancerigen, antihipertensiv, protector al circulației, în bolile reumatice, în astmul bronșic, în balonarea abdominală și colici abdominale, protector hepatic, în plăgi, înțepături de insecte, dureri dentare.
Precauții: în sarcină nu este indicat ceaiul sau decoctul, întrucât sunt diuretice.
Țelina (Apium graveolens) este o plantă din familia Apiaceae, cunoscută încă din cele mai vechi timpuri pentru proprietățile sale alimentare, cât și în tratarea multor boli. În scop medicinal de folosesc semințele, frunzele și rădăcinile – deși semințele actuale pregătite pentru cultivare este bine să fie evitate, fiind tratate cu fungicide.
Vedeți și - Tot ce trebuie să știi despre cultura de țelină
În diabet, țelina are efecte benefice prin scăderea glicemiei, mai ales consumată sub formă de suc de țelină. Sucul poate fi consumat simplu, sau în amestec cu pătrunjel și leuștean, care au aceleași efecte hipoglicemiante. Pe lângă efectul hipoglicemiant, acest suc mai contribuie și la scăderea în greutate, fiind util și prin acest efect în diabet și obezitate. Acest efect se datorează proprietăților sale diuretice – de eliminare a lichidelor, toxinelor și grăsimilor în exces, precum și senzației de sațietate dată de conținutul său în fibre.
Prin acest efect diuretic este utilă și în gută și artrite – eliminarea toxinelor din articulații.
Un studiu efectuat în decembrie 2019 asupra efectelor benefice ale țelinei în sindromul metabolic (un complex de tulburări de metabolism ce cuprinde diabetul, hipertensiunea arterială și obezitatea indusă de diabet, pusă în evidență clinic prin evidențierea grăsimii andominale și prin nivelul crescut de trigliceride), a arătat că:
- antioxidanții din compoziția sa ameliorează perturbările metabolice oxidative din aceste boli (vitamina C, vitamina A și manganul);
- constituenții cu rol fitochimic (flavonele, flavonoizii, acidul fenolic) scad activitatea citokinelor proinflamatorii și previn inflamația. Flavonoizii protejează și împotriva inflamației cardiace, și în consecință, previn și ateroscleroza;
- ftalidele determină dilatarea mușchilor endoteliali ai vaselor sangvine, având drept consecință scăderea tensiunii arteriale.
Alte efecte benefice ale țelinei: în protecția gastro-intestinală - în gastrite, hiperaciditate gastroduodenală, hipotonie gastro-intestinală (stomac sau intestin leneș), inapetență, probleme bilaire, parazitoze intestinale; tonifiant al sistemului nervos – prin conținutul în minerale, sedativ – în anxietate, în insomnie, dureri de cap.
Există însă și precauții și contraindicații: poate da alergii severe, deci trebuie testată întâi prin administrarea unei cantități mici.
În sarcină este contraindicată, atât prin probabilitatea alergiilor, cât și prin efectul său diuretic. În plus, uleiul de țelină aplicat pe piele poate induce fotosensibilitate (disconfort, iritații sau chiar arsuri în contact cu soarele), deci trebuie evitată expunerea la soare după aplicare.
Leușteanul (Levisticum officinale) este o plantă perenă aromatică de origine mediteraneană, folosită din vechime drept aliment, dar și drept medicament în anumite afecțiuni.
Vedeți și - Cultivare leuștean
Pe lângă efectele sale cunoscute în ameliorarea altor boli, cercetătorii iranieni au descoperit în 2020 că extractul hidroalcoolic din frunzele de leuștean are și un efect antidiabetic, prin inhibarea alfa-amilazei pancreatice, care are rol în reglarea secreției de insulină. Aceste efect se datorează constituenților săi: acid rozmarinic, cafeic, hexanoic, quercetinului și luteolinului. Deasemenea, acest extract a îmbunătățit valorile serice ale lipidelor, insulinei, enzimelor hepatice și creatininei (un indicator al funcției renale).
Alte efecte ale leușteanului, în alte boli: diuretic - în infecții urinare, litiază renală, hipertensiunea arterială (rădăcina de leuștean), tulburari digestive, gaze abdominale, constipație, afecțiuni biliare, parazitoze intestinale, stimularea apetitului, reglator menstrual, anxietate, palpitații (partea aeriană), în bronșite, remineralizarea osoasă la copii (rădăcina și semințele).
În uz extern: în afecțiuni ale pielii (eczeme, psoriazis) sau în reumatisme – sub formă de cataplasmă, sau frunze proaspete zdrobite.
În uz intern se folosește sub formă de ceai, infuzie, pulbere, frunzele proaspete, sucul de leuștean.
Contraindicații: în sarcină este contraindicată infuzia sau pulberea, iar în alăptare se folosește leuștean în cantități mici (până la 3 g/zi). Foarte rare iritații urinare în folosire îndelungată pentru infecții urinare.
Mărarul (anethum graveolens) este o plantă aromaticăm singura specia a genului Anethum, întîlnită în Europa și Asia.
Vedeți și Cum să cultivi mărar
Este folosită atât în alimentație, drept condiment, cât și pentru multiplele sale virtuți curative.
Conține o mare bogăție de vitamine și minerale - A, C cu rol antioxidant, grupul B - și în special acidul folic, cu rol în formarea și protecția tubului neural la embrion, și prevenirea anemiei: calciu, fosfor, fier, riboflavina, etc. Acești produși îi conferă proprietăți antioxidante (în combaterea cancerelor - în special pulmonar, mamar și de colon prin d-linolen, reumatismelor, toxinelor, Alzheimerului), stimulente imunitare, antiinflamatorii, anti-emetice (anti-vărsături), reglatoare ale digestiei (anti-flatulență), antimicrobiene (antibiotic natural, inclusiv antifungic - supozitorul cu mărar) și antiinflamatoare (prin terpene și taninuri), protectoare cardiace (prin flavonoide), ale ochilor, anticonvulsivante.
În
diabet, intervine prin stimularea secreției de insulină, și probabil și
prin ameliorarea metabolismului glucidelor și grăsimilor și a
funcționării pancreasului și ficatului prin intermediul antioxidanților
și manganului - mineral cu rol în aceste metabolsime. Însă nu s-au
efectuat foarte multe cercetări pe oameni.
Diuretic în eliminarea toxinelor.
Deasemenea
este cunoscut rolul său în combaterea colicilor la sugari, sub formă de
ceai, alături de fenicul. Infuziile ajută și la calmarea hemoroizilor.
Sursă de vitamine și minerale, tonic și remineralizant pentru oase.
Uleiul de mărar este util în combaterea crampelor menstruale, precum și a stresului și anxietății.
În aplicare externă, este antiinfecțios și cicatrizant pentru răni, menține elasticitatea pielii.
Se folosește ca atare în mâncare, sau sub formă de infuzie sau tinctură; extern - uleiul de mărar.
Contraindicații: în sarcină și alăptare nu se consumă infuzie sau suplimente alimentare cu mărar, întrucât nu se cunoaște prea mult despre efectul lor (probabil pentru evitarea efectului diuretic, cu pierderea de minerale și deshidratare). Însă se poate consuma o cantitate mică drept condiment alimentar.
Altă contraindicație: alergiile la mărar, ce se pot manifesta prin diaree, vomă, iritație bucală, umflarea limbii și gâtului.
Precauții în administrare îndelungată la femei: posibile dereglări hormonale.
Dovleacul (Cucurbita maxima) este o plantă erbacee anuală din familia cucurbitacee (alături de pepene, castravete și dovlecel), cu multe proprietăți alimentare și medicinale.
Vedeți și - Cum să cultivi dovleac
Are o cantitate mare de fibre, dar este sărac în glucide, de aceea poate fi consumat de către diabetici. De fapt, indicele său glicemic este mare, dar încărcarea cu glucide este nesemnificativă.
Alte proprietăți benefice ale dovleacului: prin vitaminele A, C, E – un puternic efect antioxidant, protector anticancerigen, și protector în special al pielii, mucoaselor și ochilor.
Prin vitamina A, precum și prin zeaxantină - un alt constituent - previne apariția degenerescenței maculare de vârstă - care poate duce chiar și la pierderea vederii.
Este și un detoxifiant și diuretic/depurativ al organismului, prin conținutul crescut în apă, precum și o sursă de hidratare și minerale pentru organism.
Prin vitaminele din complexul B, are rol în creșterea imunității, combaterea anemiei și protecția sistemului nervos.
Semințele de dovleac conțin acizi grași neasturați - protectori cardiovascular și hipocolesterolemianți; triptofan (un aminoacid) – cu rol în inducerea liniștii și a somnului, precum și principii antiparazitare (sunt folosite crude în parazitozele intestinale).
Dovleacul poate fi consumat crud sau copt, sau în băuturi cu aromă de dovleac - dar dacă este inclus în produse procesate, sau în copturi ce conțin și conservanți sau potențiatori de arome, își pierde din calități. Semințele se pot consuma și sub formă de ulei.
Contraindicații: a nu se consuma în sarcină și alăptare în cantități mari, din cauza efectului diuretic, a se reduce consumul în caz de hiperaciditate gastrică sau colite.
Sfecla roșie (Beta vulgaris) este o plantă din familia chenopodiaceae, denumită și nap roșu, originară din Mediterana de Est și Orientul mijlociu.
Vedeți și Cultura sfeclei roșii în grădină
Este o plantă cu importante virtuți culinare și medicinale, prin conținutul său în vitamine - grupul B - protecție împotriva anemiilor, A, C - antioxidanți, mimerale - calciu, fosfor, fier, mangan; glucide, lipide, proteine, fenoli, acizi organici. Inițial s-au consumat frunzele, iar din secolul al XVI-lea și rădăcinile.
În
diabet, intervine în protecția asupra nervilor (prevenția neuropatiei
diabetice, dar și protecția creierului) și protecția vaselor de sânge prin scăderea tensiunii arteriale,
precum și prin scăderea rezistenței la insulină (ameliorarea tuturor
metabolismelor, și refacerea celulală, inclusiv a pancreasului, prin
intermediul antioxidanților).
Pe lângă rolul său benefic în nutriția și fortifierea organismului (cure de suc de sfeclă), are un rol important și în prevenția cancerului și eliminarea toxinelor, prin antioxidanții din compoziția sa. în hipertensiune, infecții respiratorii, reglarea digestiei.
Extern se poate folosi în contuzii, traumatisme, dar și în vaginite, leucoree.
Rădăcina se poate consuma sub formă de salate din sfeclă crudă sau coaptă, suc de sfeclă, supă de sfeclă. În diabet, o cană de suc de sfeclă pe zi poate ajuta la reglarea glicemiei. Frunzele se pot folosi și ele ca aliment, dar mai puțin decât rădăcina. .
Contraindicații - în cantități mari, poate da vărsături și amețeli, probabil prin efectul diuretic. Se începe consumul cu o cană mică pe zi, și se ajustează în funcție de răspunsul organismului. Precauții în sarcină, eventual să se consume sub altă formă, și nu suc. Precauții și în cazul diabetului care are deja stabilit un tratament, a nu se consuma regulat sucul de sfeclă, decât dacă există tendința la creșterea glicemiei chiar și sub tratamentul obișnuit.
Pătlăgica roșie sau tomata (Solanum lycopersicum) este o plantă legumicolă din familia Solanaceae, alături de cartof, tutun, pătlăgica vânătă.
Vedeți și Cultivarea tomatelor în grădină
Este o plantă cu nenumărate efecte benefice în multiple afecțiuni, prin conținutul său în antioxidanți (vitamina A, C, licopen – care îi conferă culoarea roșie), vitamine din grupul B, glucide naturale (fructoza), minerale și fibre.
Antioxidanții din constituția sa îi conferă un puternic efect anticancerigen, atât în prevenție, cât și în combaterea cancerului.
Deasemenea, ca și în cazul dovleacului, vitamina A din compoziția sa îi conferă un rol protector asupra retinei și microcirculației oculare, astfel protejând împotriva degenerescenței maculare de vârstă.
Antioxidanții îi conferă și un puternic efect în stimularea imunității.
În plus, este un protector al sistemului cardiovascular și un hipolipemiant, contribuind la normalizarea colesterolului și la prevenția aterosclerozei.
În diabet, experții în nutriție francezi spun că un consum regulat și în cantități suficiente ar putea normaliza constantele organismului, eliminând diabetul din punct de vedere biochimic (bineînțeles, doar atât timp cât se consumă).
O cercetare din septembrie 2020 asupra licopenului din tomate, publicată în National Library Of Medecine, arată că acesta protejează asupra obezității și diabetului.
Deasemenea, vitaminele C și din grupul B intervin și ele în reglarea metabolismelor lipidic și glucidic.
Roșia se consumă în stare crudă, în salate, sau sub formă de suc de roșii natural (fără adaus de conservanți). Se poate consuma și gătită, dar efectele sale sunt mai reduse decât în stare crudă.
Efecte adverse: posibile alergii la anumite persoane, balonări abdominale sau diaree în consumul în cantitîți mari, aciditate gastrică la persoane predispuse.
Legumele și fructele ce conțin antocianine:
murele
coacăzele negre,
Vedeți și Cultura de coacăz negru
afinele, 
Vedeți și - Afin, informații despre plantare si lucrările de îngrijire
Aronia (Aronia melanocarpa) este un arbust originar din America de Nord, din familia Rosaceae.
Vedeți și Cultura de aronie
Este considerat unul dintre cele mai sănătoase fructe de pe pământ, și datorită faptului că este rezistent la boli și paraziți, și nu necesită protecție prin pesticide. La noi în țară este mai puțin cunoscută, dar totuși a început să fie aclimatizată în unele regiuni (ex vestul țării)
varza roșie,
Vedeți și Varza roșie pentru căpățână
ridichea neagră,
Vedeți și Cultura de ridichi negre în grădină și câmp
pătlăgica vânătă.
Vedeți și Cultivarea vinetelor în grădină și câmp
cartofii mov
(Solanum tuberosum), originari din Peru, dar aclimatizați și la noi (cultură de nișă) au proprietăți antidiabetice și anticanceroase foarte marcate
Vedeți și Beneficiile cartofului mov și cum se cultivă
Toate aceste fructe și legume ce conțin antocianine au proprietăți antidiabetice, cunoscute în medicina populară.
Un mecanism care ar putea explica scăderea glicemiei după o masă ce cuprinde antocianine, comparativ cu o masă fără antocianine, este protecția celulelor pancreatice prin intermediul antioxidanților, și inhibarea unor enzime pancreatice: alfa-glucozidază și alfa-amilaza pancreatică, mecanisme care au drept efect optimizarea secreției de insulină.
Toate aceste fructe și legume conțin antioxidanți, de aceea sunt utile și în creșterea imunității
organismului, și protecția împotriva cancerului.
Contraindicațiile pe care le-ar putea avea sunt ușoare:
Ridichea și pătlăgica vânătă se consumă cu precauție de către persoanele cu afecțiuni biliare, în special litiază biliară, sau cu aciditate gastrică.
Ridichea neagră necesită precauții (consum redus) de către persoanele cu hipotiroidie. Varza în exces poate produce flatulență, balonări, diaree - iar în consum îndelungat, poate aduce pierdere de minerale în organism, prin diureza și eliminările crescute (ex. cura cu supă de varză pentru slăbit). Deasemenea, prin conținutul în iod, este contraindicată pacienților cu hipertiroidie.
Varza murată este contraindicată persoanelor cu hipertensiune arterială, datorită sării în exces, și celor cu gastrite și hiperaciditate gastrică.
Varza (brassica oleracea) este o legumă comestibilă din familia Crucifere, din care fac parte și: varza de bruxelles, broccoli, sparanghelul.
Vedeți și Cultura de varză timpurie
Întrucât am amintit mai sus despre beneficiile verzei roșii în diabet, aici vom puncta doar câteva informații referitoare la varză – cu toate soiurile ei, și indirect, la toate celelalte crucifere. Acestea sunt benefice în diabet nu doar prin conținutul scăzut în glucide și crescut în fibre, dar și întrucât acționează și prin scăderea glicemiei, datorită conținutului crescut în antioxidanți, și în special vitamina C. Varza are o cantitate mai mare de vitamina C decât citricele, deci efectul ei în reglarea tuturor metabolismelor, inclusiv al celui glucidic, este deosebit de benefic.
Foarte benefic în diabet este consumul sucului de varză, care se prepară din varză crudă dată pe răzătoare – o jumătate de varză mică, apoi la blender, amestecat cu o cană de apă. Se bea terciul de varză cu suc câte o cană înainte de mese.
Varza mai este utilă și în varice și hemoroizi, atât în uz intern, cât și în cataplasme cu varză zdrobită – în varice.
Fasolea verde (phaseolus vulgaris) este o plantă leguminoasă originară din America de Nord și Centrală, cu un mare conținut în vitamina C – puternic antioxidant, mangan, magneziu (rol în protecția oaselor și dinților, în imunitate), folați – ce protejează sistemul nervos, și formarea tubului neural la embrion în timpul sarcinii, ajută la vindecarea rănilor, etc.
Vezi și Tot ce trebuie să știi despre cultura de fasole
Deși am vorbit pe larg despre fasole atunci când am detaliat rolul antidiabetic al tecilor de fasole, am considerat necesar măcar să o menționez și aici, în rândul plantelor verzi cu puternic rol antidiabetic și antioxidant. În diabet, pe lângă utilizarea în mâncăruri gătite, se poate folosi și sucul de fasole verde, extrem de benefic, ce se poate combina cu sucul de varză.
Mazărea (Pisum sativum)
vedeți și Cultura de mazăre
cu proprietăți similare fasolei, conținând, pe lîngă vitamine și minerale, proteine vegetale și fibre, este un aliment permis zis ”cu cântar”, dar în practică se poate consuma, dacă asociem doar o felie de pâine integrală, sau puțin orez.
Lintea (lens culinaris)
Vedeți și Cultivarea lintei
face parte din aceeași familie cu fasolea și mazărea, având un bogat conținut în proteine vegetale, ceea ce o indică drept aliment preferat pentru vegetarieni (ca și fasolea), dar și un indice glicemic foarte scăzut și conținut în fibre - recomandare preferanțială și pentru consumul în diabet. Supa de linte este un meniu foarte cunoscut și practicat, nu doar în diabet, dar și pentru fortifiere.
Spanacul (spinacia olareacea) este o plantă erbacee legumicolă, provenită din Orient. I se cunosc multiple întrebuințări alimentare și medicinale.
Vezi și Cum să cultivi spanac
Este o sursă de minerale recunoscută, și în special de fier, fiind folosit în curele de fortifiere de primăvară, și în combaterea anemiilor. Tot datorită mineralelor conținute, este protector pentru păr și piele.
Poate fi consumat și în timpul sarcinii pentru a preveni anemiile, în special datorate deficitului de acid folic – o vitamină din grupul B, prezentă în spanac. Pe de altă parte, datorită vitaminei A, este util și în îmbunătățirea vederii. Deasemenea, antioxidanții din compoziția sa îl indică și în prevenția și ameliorarea pacienților cu cancere. Prin vitamina K, el intervine în accelerarea vindecării rănilor și în protecția oaselor. Un alt rol: în gastrite și ulcere, acționează ca un pansament gastric.
În diabet, el intervine scăzând glicemia prin intermediul vitaminelor A (beta-caroten) și C, precum
și a multor alți consituenți cu rol antioxidant.
În diabet, spanacul se poate administra în formă crudă, în salate, sau gătit la abur sau prin fierbere, sau mai ales sub formă de suc de spanac, eventual combinat cu suc de țelină și morcov. Acest suc are efect rapid de ameliorare a diabetului.
Precauții: a se evita de către persoanele cu acid uric crescut, gută sau litiază renală – întrucât conține niște compuși biochimici numiți oxalați, care în exces, se pot depune în articulații sau pot forma calculi. Dar desigur, este vorba de un consum foarte mare de spanac, ceea ce nu se prea poate întâmpla practic. Oricum, este bine să nu fie consumat în cantități mari de către cei obișnuiți să mănânce foarte multă carne – care este principala sursă de acid uric.
Contraindicații: a nu se consuma de către pacienții care se află sub tratament cu anticoagulante, întrucât vitamina K din compoziția sa poate inhiba efectul lor. În mod revers, în caz de sângerări abundente, este foarte util.
Loboda (atriplex hortensis),
Vedeți și Loboda - aspect, distribuție, cultivare
denumită și spanacul francezului, are o compoziție similară acestuia, conținând mult fier și vitamina K (proprietăți hemostatice), dar și vitamina C (cantitate dublă față de lămâie) și alți antioxidanți. Este folsoită drept diuretic, în eliminarea toxinelor, în curele de slăbit, dar și drept sursă de vitamine și nutrienți.
În diabet, intervine, ca și spanacul, prin efectul său antioxidant, reglând toate metabolismele, inclusiv cel glucidic.
Se poate consuma sub formă de salate (preferențial), dar și ciorbe.
Salata verde ( Lactuca sativa) din familia Asteraceae, are proprietăți asemănătoare lobodei și spanacului, conținând o mare cantitate de minerale și antioxidanți. Efect antidiabetic prin mineralele (fier, magneziu, potasiu) și antioxidanții conținuți (vitamine A, C, E, K, grupul B) care ameliorează toate metabolismele, inclusiv cel glucidic. Aceiași antioxidanți îi conferă și efectul anticancerigen și protector cardiovascular.
Vedeți și Cultivarea salatei
Măcrișul (Rumex acetosa) din familia Polygonaceae, are proprietăți mult asemănătoare salatei, deși este întâlnit mai ales în stare sălbatică - măcrișul de munte. Însă, se poate și cultiva. Se consumă sub formă de salate și ciorbe.
Vedeți și Cum să cultivi măcriș roșu
În plus față de proprietățile antidiabetice și antihipertensive marcate, uneori necesitând ajustarea dozelor de medicamente, dacă se ia deja un tratament pentru hipertensiune sau diabet (dacă se consumă cantități mari, pe o perioadă lumgă), are și proprietăți analgezice (împotriva durerilor) și antiinflamatoare (bune efecte în reumatisme, gută), reglatoare digestive, fortifiante (sursă de vitamine și minerale: A, C, K, B6, cupru,fier, potasiu, calciu, fosfor, proteine, lipide, carbohidrați), antioxidante (prevenția cancerului - în special prin vitaminele A și C - se regăsește în cantitate mare).
Ca și precauții: posibile efecte adverse digestive în consum îndelungat (balonare, flatulență), a nu se consuma în caz de litiază biliară (pietre la veizica biliară) - posibilă stimulare excesivă a bilei, putând provoca colici, sau în caz de hipertiroidie (stimulează metabolismul tuturor glandelor).
Fructele din familia citricelor :
lămâia, 
Vedeți și Cum să folosești lămâia - Descrierea lămâiului, unde îl găsești
portocala, 
mandarina, 
Vedeți și Secretul ca sîmburii de prtocale, lămâi sau mandarine să germineze
grepfruitul), 
Vedeți și Grepfruit Tree Care
prin conținutul lor bogat în vitamina C, intervin în diabet prin efectul antioxidant, protector al ficatului și pancreasului, și prin optimizarea metabolismului lipidic și glucidic.
Toate aceste fructe sunt extrem de benefice, dar lămâia are un rol privilegiat prin proprietățile sale antioxidante, antiinflamatoare, antiinfecțioase și de creștere a imunității generale a organismului, remineralizante, antiseptice, hipotensoare, tonice cardiace, depurative. Poate fi consumată ca atare, sau sub formă de suc de lămâie amestecat cu apă (nu minerală).
Și celelalet citrice pot fi consumate sub formă de suc natural, preparat în casă.
Măslinul (Olea Europea), este un arbore originar din Siria și Turcia, dar foarte bine aclimatizat în țările mediteraneene, și ulterior cunsocut în toată lumea prin proprietățile sale culinare, și mai ales medicinale.
Vedeți și Măslinul, cultivare și întreținere
În diabet este un adjuvant, reglator metabolic prin reglarea în principal a metabolismului lipidic – care, din câte am explicat în capitolul anterior, este în strânsă interacțiune cu metabolismul glucidic. (Grăsimile în exces se pot transforma în glucide în ficat, prin procesul de gluconeogeneză, și invers, glucidele se pot transforma în trigliceride – o categorie de grăsimi.)
În diabet, măslinul se poate folosi sub formă de ulei de măsline la gătit (exclus prăjeli) – foarte bogat în acizi grași polinesaturați, care scad colesterolul și previn formarea plăcilor de ateroscleroză. Nu sunt recomandate măslinele sărate!
Sau, se mai poate folosi sub formă de extract de mlădițe de măslin D1 – produs homeopat: 30 picături de 2-3 ori pe zi, în funcție de nivelul colesterolului și vechimea bolii cardiovasculare. Se înțelege că produsul este indicat în special pacienților diabetici care au și boli cardiovasculare asociate, și dislipidemie (tulburări ale metabolismului grăsimilor).
Alte efecte ale măslinului: stimulator al imunității, protector cardiovascular, protector hepato-biliar, folosit chiar și în calculi biliari pentru eliminarea acestora (uleiul de măsline).
Contraindicații: calculi biliari foarte mari, care prin deplasare pot obstrua canalul hepato-coledoc.
Ceapa ( Allium cepa) este o plantă folosită drept legumă, condiment și medicament, încă din urmă cu 5000 de ani. Face parte din familia Liliaceae, alături de usturoi, praz și arpagic.
Vedeți și Cultura de ceapă, plantare și îngrijire
Pe lângă multele
ei virtuți în alte afecțiuni, recent s-a descoperit că este benefică și în diabet, scăzând nivelul
glicemiei.
Alte efecte ale cepei: antioxidant – cu rol în combaterea cancerului, inflamațiilor; antibiotic natural
– în special în infecții respiratotii, protector cardiovscular, antitrombotic (fluidifiant sangvin),
hipolipemiant și în regimuri de slăbire, detoxifiant, calmant al sistemului nervos (prin aminoacidul
triptofan), remineralizant osos, stimulator al digestiei, protector al vederii.
Se folosește ca atare, în stare crudă, sau sub formă de ceai de ceapă.
Contraindicații: în cantități mari, ceaiul de ceapă poate produce balonare și diaree. În sarcină este contraindicat consumul de ceapă roșie, întrucât acesta poate provoca travaliul.
Usturoiul (Allium sativum) este o legumă, condiment și medicament utilizată de veacuri în tradiția populară.
Vedeți și Înființarea și îngrijirea culturii de usturoi
Pe lângă proprietățile sale culinare, usturoiul este extrem de benefic în multe boli, printre care și diabetul. Aceasta întrucât are efectul de a reduce glicemia prin vitamine B6, care este implicată în metabolismul carbohidraților, și deasemenea prin intermediul vitaminei C, care are și aceasta rol reglator al glicemiei.
Un studiu efectuat în iulie 2018 la o clinică din Rajasthan, India, pe 40 pacienți cu sindrom metabolic (n.a. am explicat în ce constă acest sindrom atunci când am vorbit despre țelină) ce au consumat usturoi crud 100 mg/kg.zi timp de 4 săptămâni, a indicat o ameliorare globală a acestui sindrom, reflectată în scăderea circumferinței abdominale, tensiunii arteriale, trigliceridelor serice, glicemiei, și respectiv creșterea colesterolului ”bun” - HDL.
Pe lîngă rolul său în diabet, usturoiul are și alte efecte benefice: în combaterea aterosclerozei, a hiprcoagulabilității sângelui (atenție atunci când se consumă medicamente anticoagulante), scăderea hipertensiunii arteriale, a colesterolului global și protecția cardiovasculară, antibacterian (un veritabil antibiotic natural), antiparazitar, antifungic, anticanceros – previne creșterea dezvoltarea celulelor canceroase.
Se consumă crud (cel mai benefic pentru pacienții care nu au probleme cu gustul sau mirosul său, sau cu aciditatea gastrică), sau în suplimente alimentare.
Contraindicații și eventuale efecte adverse: gastrită, aciditate gastrică, balonare abdominală, greață, diaree. După cum am menționat mai sus, nu se asociază cu medicamentele anticoagulante, întrucât crește riscul de hemoragii.
Sparanghelul (asparagus officinalis) face parte din familia Liliaceae, ca și ceapa, usturoiul, prazul.
Vedeți și Sparanghel - cultivare
Cu un bogat conținut în vitamine, minerale, și antioxidanți, reprezintă o sursă de nutrienți și un detoxifiant, având roluri benefice asupra majorității sistemelor organismului. În diabet, intervine, pe lângă rolul antioxidant, și prin stimularea secreției de insulină, fiind un antidiabetic natural.
Contraindicații: alergii la plantă, ce pot produce efecte digestive, persoane cu pietre la rinichi, întrucât sparanghelul conține mult acid oxalic, ce poate forma cristale de oxalați, precauții la persoanele diabetice ce iau deja un tratament - poate scădea gliemia prea mult.
Leurda (Allium ursinum) - numită popular și usturoiul ursului, face parte din genul Allium, fiind înrudită cu ceapa și usturoiul.
Vedeți și Cum se cultivă în grădină sau ghiveci
Cunoscută încă din perioada de mijloc a epocii pietrei, poate fi găsită în Europa, începând din nord (Danemarca și până în sud (Grecia). Are multiple întrebuințări, fiind un aliment și un panaceu foarte prețuit. Conține vitamine (A și carotenoizi, C), uleiuri esențiale, minerale: calciu, fosfor, fier, cupru, sulfură de alil - în cantitate mai mare decât usturoiul. Datorită acestui conținut mineral fortifiant esențial, este folosită în principal în cure de fortifiere și vitaminizare a organismului după perioada de iarnă (sub formă de salate, supe), sau în anemii. Denumirea de ”usturoiul ursului” vine de la faptul că urșii, după ce ies din hibernare, obișnuiesc să consume această plantă pentru refacere energetică. Actualmente, este o plantă protejată, nu se poate recolta după voie, ci doar două frumze de pe o tulpină. Se recoltează doar până la înflorire.
În diabet, intervine indirect prin reglarea metabolismului lipidic, care este corelat cu cel glucidic (al zahărului), și prin puternicul efect antioxidant și de combatere a radicalilor liberi - în special prin substanța quercetină, îmbunătățind toate metabolismele.
Alte efecte: antibiotic natural și antiparazitar, reglator al digestiei, protector cardiovascular și antihipertensiv, antitrombotic (previne formarea cheagurilor), protector al sistemului nervos (antistres), antireumatismal, în afecțiuni ale pielii: eczeme, herpes, infecții cutanate.
Precauții și contraindicații: alergii la leurdă (pot aapărea erupții pe piele|), nu se consumă înainte sau imediat după intervenții chirurgicale (efect anticoagulant, sângerări), sau dacă persoana are deja un tratament anticoagulant, nu se consumă de către femei care alăptează (poate schimba gustul laptelui), iar în sarcină doar în cantități mici (condiment în mâncare).
Salvia (salvia officinalis) este o plantă aromatică, din aceeași familie cu: menta, cimbrul, rozmarinul, lavanda și busuiocul. Virtuțile sale medicinale au fost cunoscute din cele mai vechi timpuri, în tratarea multor boli. Deasemenea, este folosită și în bucătărie drept condiment.
Vedeți și Cum se îngrijește jaleșul de grădină
În diabet, ea acționează prin efectul său hipoglicemiant și hipolipemiant, precum și prin creșterea sensibilității la insulină. Efectul său este comparabil cu cel al unui antidiabetic oral - Rosiglitazona.
Un studiu din decembrie 2018 asupra decocturilor din trei specii de salvie a evidențiat efectele antioxidante, anticarbohidrați și de inhibiție a enzimelor de metabolizare a lipidelor: alfaglucozidază, alfa-amilaza și lipaza pancreatică. În plus față de celelalte specii, salvia officinalis a dovedit și efecte inhibitorii asupra unei alte enzime implicate în metabolismele glucidic și lipidic: xantin-oxidaza. Prin toate aceste efecte, salvia contribuie la reglarea metabolismelor glucidic și lipidic.
Salvia se consumă în diabet sub formă de infuzie, sau drept condiment în mâncare.
Alte efecte benefice ale salviei: protecția celulelor neuronale în boala Alzeimer, protector în hipertensiunea arterială, antiinflamator, antimicrobian la nivelul cavității bucale (apa de gură pentru prevenirea cariilor dentare), antidiareic, și mai cu seamă, în reglarea hormonală la femei postmenopauză – contribuind la ameliorarea simptomelor menopauzei.
Efecte adverse: în consum prelungit poate crește ritmul cardiac, poate produce confuzie – datorită unor susbtanțe numite tuione; deasemenea poate produce uscăciunea gurii. În general, nu trebuie consumată mai mult de două săptămâni, în special pentru posibilul efect toxic la nivel cerebral, și nu mai mult de 3-5 căni pe zi.
Este contraindicată în sarcină și în febră.
Anghinarea (Cynara scolimus) este o legumă care conține în principal cinarină (care îi conferă
gustul amar) și flavonoide – cu rol în dezintoxicarea organismului. Ea mai conține însă și inulină, o
substanță extrem de benefică cu rol antidiabetic. Pentru un efect maxim, este însă bine să fie
consumată crudă: rădăcina de anghinare, în salate. Însă, se poate folosi și în orice altă formă,
inclusiv în drajeuri de la magazinele de produse fitoterapeutice. 
Vedeți și: Cum să plantezi și să îngrijești anghinarea
Alte efecte benefice ale anghinarei: protector hepatic și biliar, reglator gastro-intestinal, diuretic, antihipertensiv, purificarea pielii, efect antioxidant (anticancerigen), protejează împotriva leziunilor neuronale (demența, boala Alzeimer).
Contraindicații: femei care alăptează - întrucât inhibă secreția de lapte, și persoane cu calculi biliari – întrucât poate provoca deplasarea calculilor, cu obstrucția căilor biliare.
Păpădia (Taraxacum officinale) este o plantă din familia Asteracee, care este comestibilă în totalitate: floarea, frunzele, tulpinile și rădăcina. Ea conține doi compuși ce îmbunătățesc secreția de insulină și absorbția glucozei: acidul cicoric, și acidul clorogenic.
Vedeți și: Cum să folosești păpădia - Unde găsești păpădia
Un studiu publicat de National Centre For Biotechnology în august 2016 arată că aceste efecte benefice ale păpădiei în diabetul de tip 2 se datorează și altor compuși, pe lângă cei doi enumerați: taraxasterol și lactat de sesquiterpină.
Poate fi consumată crudă (în cazul tulpinii, frunzelor și florilor) sau fiartă, în tinctură, extracte, capsule. Rădăcina se usucă, se macină și se consumă ca pulbere, sau ca înlocuitor de cafea.
Alte efecte benefice ale păpădiei: protector hepatic și biliar, în infecții urinare, stimulează secreția lactată, anticancerigen.
Posibile afecte secundare: posibilă reacție alergică la persoanele cu teren atopic (polenul de păpădie), dermatita de contact, interacțiuni cu alte medicamente: diuretice, antibiotice, litiu, anumite medicamente procesate de ficat. (Este mai bine să nu o consumăm dacă luăm aceste medicamente.)
O altă precauție de care trebuie ținut seama este ca solul în care a crescut să nu conțină metale grele; nichel, plumb, cadmiu, fier – întrucât este fixatoare de metale grele, care se vor regăsi mai apoi în organismul dumneavoastră.
Contraindicație - în sarcină și alăptare
Cicoarea (Cicorium intibus) este cunoscută încă din antichitate pentru proprietățile ei alimentare și curative. La noi a fost numită popular: scai voinicesc, floarea secerei, scălușet de casă.
Vedeți și Cum se colectează și se usucă
În alimentație, se folosește rădăcina, pentru prepararea unui înlocuitor de cafea.
În diabet, acționează prin scăderea glicemiei și a colesterolului. Se poate consuma sub formă de decoct și pulbere.
Un studiu publicat de către National Centre For Biotechnology în mai 2019 probează efectele sale antioxidante, care contribuie în mod indirect la ameliorarea diabetului prin facilitarea metabolismului hepatic și pancreatic al glucozei.
Alte efecte ale cicoarei: în cure de slăbire, în detoxifiere, în ameliorarea tranzitului intestinal, afecțiuni hepatice, articulare, cutanate.
Contraindicații: persoane predispuse la alergii, în sarcină și alăptare, în gastrite sau ulcere.
Crețișoara (Alchemilla vulgaris) este o plantă perenă din familia Rosaceae, care crește în Europa și Groenlanda.
Vedeți și Crețișoara, proprietăți, beneficii
La noi în țară, este folosită în medicina populară în multe boli, printre care și în diabet, sub formă de ceai, infuzie sau decoct.
Are mai multe principii active, printre care acidul salicilic (constituentul regăsit în aspirină), acidul palmitic, stearic (aciși grași polinesaturați), fitosteroli (un fel de precursori vegetali ai cortizonului). Datorită acestor compuși cu rol în special antiinflamator, este folosită în multe infecții și inflamații ale organismului, inclusiv în ameliorarea inflamației pancreatice în diabet. În diabet, este utilizată sub formă de infuzie.
Alte efecte benefice: în reglarea problemelor hormonale feminine, inclusiv în fibromul uterin și în menopauză, în diaree, infecții urogenitale, sângerări nazale, cefalee (dureri de cap).
În uz extern: în spălături genitale pentru infecții genitale cu leucoree, în gargară sau aplicații locale bucale în cazul stomatitelor, candidozelor, etc.
Contraindicații: în sarcină și alăptare, datorită efectelor hormonale.
Ghimbirul (Zingiber officinale) este o plantă erbacee din regiunile tropicale, aclimatizată și la noi, cu un rizom puternic (tulpină subpământeană) și aromatic. Face parte din aceeași familie cu turmericul, și el cunoscut pentru proprietățile sale antidiabetice.
Vedeți și Cum să folosești ghimbirul
Ghimbirul este cunoscut din vechime pentru virtuțile sale în tratarea a multiple afecțiuni, printre care și diabetul.
Un studiu efectuat în 2017 de către cecetători iranieni asupra efectelor administrării ghimbirului (2000 mg/zi) la pacienți cu diabet de tip 2, și publicat în revista ”Medicina complementară și integrativă”, a pus în evidență îmbunătățiri a 8 dintre indicatorii diabetului: glucoza serică, hemoglobina glicozilată, scăderea rezistenței la insulină, scăderea insulinei serice, scăderea proteinei C reactivă (indicator al inflamației), creșterea paraoxonazei 1 (indicator al reducerii stressului oxidativ), capacitatea totala antioxidativă (TAC) a crescut semnificativ, malondialdehida (MDA) – indicator al stressului oxidativ – a scăzut semnificativ. Acest studiu a avut rezultate aproape identice cu un altul, publicat în 2016.
Ghimbirul poate fi administrat sub formă de ceai sau tonic – după cum am menționat în descrierea tonicelor din introducerea acestui capitol – cu rezultate foarte bune în diabet. Mai poate fi consumat și ca aliment – rizomul – în salate, feliat, sau ca adaus în sucuri de fructe și legume.
Alte efecte ale ghimbirului, datorate conținutului său bogat în antioxidanți, dar și în gingerol sunt: antiemetic – folosit fără contraindicații pentru femeile însărcinate, dar și de către pacienții sub chimioterapie; antifungic, antiaciditate gstrică, reglator al digestiei, antiinflamator articular și sistemic, antibacterian pentru tractul respirator și urinar, efect protector în bolile neurodegenerative (Alzeimer), hipocolesterolemiant, ameliorează durerile menstruale, încetinește progresia cancerului.
Contraindicații: în cantități mari poate cauza iritație stomacală, diaree, iritații ale pielii dacă este aplicat local. Poate da alergii, de aceea trebuie testată întâi o doză foarte mică. De obicei, în orice tratament, se începe cu o doză mică, și se crește treptat, dar doar până la doza recomandată de terapeut. În caz de efecte adverse, se oprește.
Topinamburul (Helianthus tuberosus) este o plantă din familia Asteraceae, numită popular și măr-de-pământ, morcov porcesc, cartoful săracilor - întrucât are o tulpină subpământeană, sau tuberculi.
Vedeți și Topinamburul, proprietăți, beneficii, utilizări
Este foarte util în diabet prin scăderea glicemiei și a colesterolului - efect dovedit prin studii efectuate în mai multe țări, printre care Danemarca, Coreea de Sud, Japonia, Polonia.
Mai are și efecte protectoare asupra mucoasei intestinale, anti-constipație, normalizează flora intestinală, este folosit în curele de slăbit.
Deasemenea, are efecte stimulatoare asupra imunității, fiind eficient și în cancere.
Se administrează sub formă de capsule, comprimate sau pulbere.
Nu i se cunosc efecte adverse la adminsitrarea pe termen lung. Totuși, este bine ca în timpul sarcinii și alăptării să fie consultat medicul dacă se dorește administrarea sa, ca și în cazul oricărui produs cu rol de medicament, fie el și vegetal.
Turmericul (Curcuma longa) este o plantă cu rol de medicament și condiment, provenită din Asia. Rădăcina sa este folosită în alimente, și le conferă o colorație galbenă.
Vedeți și Cum să cultivi turmeric
Este utilizat la prepararea sosurilor curry, a suplimentelor alimentare, precum și în cosmetică.
În diabet, există studii care arată că principalul constituent al turmericului – curcuminul, cât și antioxidanții din compoziția sa, scad nivelul glicemiei, dar și previn complicațiile diabetului.
Este indicat în diabetul de tip 2, întrucât stimulează secreția de insulină din pancreas, și scade și colesterolul LDL – cel numit ”rău”. Deasemenea, are și un rol preventiv în apariția diabetului.
Un studiu efectuat în august 2019 asupra curcuminului, și publicat în National Library Of Medecine, atestă că acesta are efecte: antioxidant, cardioprotector, antiinflamator, antimicrobian. neuroprotector, anti-neoplazic, hepatoprotector, imunomodulator, hipoglicemic și antireumatic – atât in vitro, cât și in vivo.
În diabet, este administrat sub formă de pulbere, extract, sau în capsule. În organismul uman, curcumina este metabolizată doar în combinație cu piperina (substanța activă din piperul negru). În produsul fitoterapeutic Insuveg, despre care am mai amintit, se regăsesc și aceste două substanțe, precum și o altă plantă cu mari virtuți antidiabetice, care însă nu se cultivă la noi în țară: Gymnema sylvestre.
Posibile efecte adverse: greața, indigestia, diareea – la doze mari, peste 4 g de turmeric pe zi. În consum îndelungat, pot apare efecte hepatice sau biliare. Dacă există o patologie biliară cunoscută, mai bine evitați turmericul.
În sarcină, este benefic, dar doar în doze foarte mici, și pe perioade scurte.
Scorțișoara (Cinamomum verum) este scoarța unui arbore exotic veșnic verde, originar din India și Sri Lanka, din familia Rosaceae.
Vedeți și Cum să folosești scorțișoara
Este folosită din vechime drept condiment, însă ea are și proprietăți medicinale deosebite. Deși nu conține multe vitamine și minerale, are în schimb mulți alți antioxidanți, care o recomandă în protecția împotriva multor boli. Are cel mai mare număr de antioxidanți dintre plantele-condiment, după cuișoare.
În diabet, scorțișoara acționează reducând glicemia prin diminuarea activității insulinei, și reducerea transportului ei în celule - aceste acțiuni fiind realizate prin imitarea efectelor insulinei, și astfel permițând pancreasului să își reducă activitatea.
Dar ea mai acționează și prin creșterea sensibilității la insulină în cazul meselor bogate în carbohidrați – în acest sens, având de fapt o acțune de reglare și adaptare a mecanismelor glicoreglării.
Scorțișoara se găsește pe piață în două variante, iar una dintre ele – Ceylon – este mai benefică pentru organism, având mai puține efecte adverse, și mai mulți antioxidanți. Cealaltă variantă – Cassia – conține o substanță ce poate da toxicitate hepatică în utilizare îndelungată.
Alte posibile efecte adverse: iritabilitate la nivelul tractului gastro-intestinal.
Ginsengul (Panax Ginseng), este o plantă originară din Asia și continentul american. Aparține familiei Araliaceae, și cunoaște multe specii, răspândite în toată lumea.
Vedeți și Cum să cultivi ginseng
Denumirea latină panax semnifică ”tot”, și reflectă faptul că este un leac pentru foarte multe boli. El a mai fost denumit și ”rădăcina vieții”, întrucât rădăcina sa are aproximativ forma unei siluete umane. Această rădăcină se și consumă drept legumă, dar este folosită și în medicina tradițională chineză, rusă, japoneză, sau la alte popoare. Principalele sale substanțe active sunt ginsenozidele, din grupa triterpenelor, care au rol benefic și în reglarea metabolismului glucidic.
În diabet, acționează prin scăderea glicemiei, probabil prin ameliorarea metabolismelor glucidic și lipidic datorată reducerii stressului oxidativ, și neutralizării toxinelor la nivelul ficatului – prin efectul protector al antioxidanților, în special triterpene.
Alte efecte benefice: stimulent și tonic psihic, în stări de oboseală și necesitatea unui efort prelungit al organismului, antidepresiv, ameliorator al memoriei, stimulent al sistemului imunitar, activ și în prevenția și tratatmentul cancerelor, anttinflamator, antiulceros, în stări de anemie și deficit de vitamine și minerale – tonic general, stimulent sexual.
Se administrează sub formă de ceaiuri, extracte - mai puțin la noi în țară, sau comprimate și capsule fitoterapice. Soluția de ginseng în fiole este contraindicata în diabet, întrucât conține un îndulcitor.
Contraindicații: în sarcină și alăptare, în stări de hiperexcitabilitate (se contraindică asocierea cu băuturi energizante, cafeină, etc), prudență în hipertensiunea arterială și tulburări de ritm. Deasemenea, nu se administrează împreună cu multe medicamente: warfarina, heparina, aspirina, corticosterozii, estrogenii de sinteză, inhibitorii de monoaminooxidază (medicamente folosite în tratarea afecțiunilor psihice).
Ținând cont de raportul risc/beneficiu în cazul majorității bolnavilor de diabet, care au și alte boli asociate, și în special cardiovasculare, este bine să nu fie folosit ca supliment în tratarea diabetului de către această categorie, sau de către pacienții cu afecțiuni psihice, altele decât depresia. Cel mai bine este să fie luat doar după consultarea unui medic.
Cătina ( Hypophae rhamnoides), numită și ”ginsengul românesc”, este o plantă din flora autohtonă, din familia Elegnaceae. Prezintă bobițe aurii care se ajung la maturare toamna, și spini redutabili.
Vedeți și Înființarea culturii de cătină
Este un adevărat rezervor de antioxidanți, vitamine și minerale, fiind utilă în tratarea multor boli, și în fortifierea organismului.
În diabet, nu acționează în mod direct prin reducerea glicemiei, dar prin ameliorarea tuturor metabolismelor, inclusiv lipidic și glucidic, și prin protecția hepatică, și probabil și pancreatică, datorită efectului antioxidant, este un adjuvant foarte prețios.
Deasemenea, aportul de vitamine și minerale permite regenerarea țesuturilor, inlcusiv a celui pancreatic. Dealtfel, adaugarea sa în tratamentul diabetului alături de afin sau alte produse antidiabetice, a crescut eficiența acestor produse. Este folosită în special sub formă de ulei de cătină, ce conține în principal acizi grași polinesaturați, licopen, tocoferol, fitosteroli – compuși cu rol protector cardiovascular, hipolipemiant, imunostimulator, antioxidant, reglator hormonal, protector contra radiațiiilor ultraviolete.
Deasemenea, fructul de cătină conține și o mare cantitate de vitamina C, A și E – cu rol în protecția tuturor țesuturilor, în special ochii, sistemul nervos, respirator, pielea. Se poate folosi și sub formă de ceai, pentru prezervarea vitaminei C, care se pierde în mare parte în ulei.
La noi în țară se fac cercetări de mai multe decenii asupra beneficiilor cătinei, la Institutul de cercetare Chimico-Farmaceutică, și la Institutul de Cercetări Alimentare. Cătina obținută prin creștere spontană sau prin cultură în țara noastră conține cele mai multe principii active din întreaga lume – cel puțin, după datele actuale.
Contraindicații: copii mai mici de trei ani, glaucom cu unghi închis, se recomandă prudență la bolnavii coronarieni, hipertensivi și hipertiroidieni (a se consuma doar după sfatul medicului). În plus, uleiul de cătină din farmacii conțin efedrină – contraindicat sportivilor (efect dopant).
Orzul verde (Hardeum vulgare), este o cereală cunoscută în ținuturile temperate, și la noi în țară din cele mai vechi timpuri. Este bogat în vitamine (grupul B, A, C, E, K), minerale (fier, calciu,mangan, magneziu) și antioxidanți (în principl superoxid-dismutaza, enzimă ce intervine în inactivarea radicalilor liberi).
Vedeți și Cultura de orz
În diabet, deși nu are un rol direct în scăderea glicemiei, totuși intervine prin ameliorarea tuturor metabolismelor și regenerarea țesuturilor, asemănător cătinei. În special prin biotina pe care o conține – vitamină din grupul B, protectoare pentru ficat - ameliorează metabolismul glucidic și lipidic, prevenind agravarea diabetului, și obezitatea.
Un studiu din septembrie 2020 publicat în National Library Of Medecine, a pus în evidență efectele antioxidante și inhibitoare aasupra glicozilării proteinelor, ale extractului de metanol al orzului, concluzionând că această plantă este o resursă bună și ieftină de tratament al diabetului, și poate fi folosită și ca ingredient alimentar.
Sucul și extractul de orz verde sunt folosite în tratarea multor afecțiuni datorate acțiunii radicalilor liberi - inclusiv cancere, sau pur și simplu în fortifierea și regenerarea organismului. Aceste produse intervin și în protecția organismului față de radiațiile ultraviolete și elecromagnetice.
Desigur că în acest capitol am trecut în revistă doar principalele plante cunoscute actual a avea un efect benefic asupra evoluției diabetului, pentru că, așa cum am spus la început, mereu se descoperă noi plante benefice, în toate zonele globului. Deasemenea, se efectuează studii de către echipe de cercetare din toată lumea și asupra plantelor cunoscute, și li se descoperă noi acțiuni benefice (exemplu: cercetările asupra plantei fructului de aronia, sau asupra orzului verde).
Concluzia este că suntem binecuvântați cu o natură extraordinară, această minune a diversității florale a lumii vii, în care Creatorul a pus cu adevărat, tot ceea ce este necesar pentru protecția, și repararea sănătății noastre.Altfel spus, natura este corpul nostru mai mare. Aproape tot ceea ce este în natură ajută și prelungește viața organismului nostru, într-o formă sau alta. Începând de la priveliștile care ne vindecă sufletul, până la constituenții biochimici ai plantelor care ne repară trupul. În acest sens, adevărat spune Vasile Ghica: ”Natura a știut să facă și din ciulini o capodoperă.”
Iar în semn de mulțumire, să încercăm să protejăm și noi, pe cât putem, această minune a lumii noastre care este natura! Este cel mai mic lucru pe care îl putem face. Și din păcate, și cel mai necesar.
Bibliografie:
1. Prof. Dr. Farm. Acad. Ovidiu Bojor, Despre Insuveg Forte, Insuveg Forte - Aliatul glicemiei, //insuveg.ro/
2. Medicina naturistă sub redacția Pavel Chirilă, Editura Medicală, București, 1987
3. In Memoriam Dr. Farm. OVIDIU BOJOR (1924-2023), https://www.adsm.ro/wp-content/uploads/pdf/inmemoriam/BiografieAcadProfDrFarmOvidiuBojor.pdf
4. BOOK REVIEW, Ovidiu Bojor, Plants and fragrances with biblical significance.,Nourishment for body and soul. European Journal of Science and Theology, March 2007, Vol.3, No.1, 63-64., http://www.ejst.tuiasi.ro/Files/09/63-64Restian.pdf
6. Prof. Dr. Pavel Chirilă, visit at Stefadina Comserv. Stefadina, https://www.stefadina.ro/en/events/prof-dr-pavel-chirila-visit-at-stefadina-comserv/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu