Partea a 4 a
Secrete ce pot face viața diabeticului mai ușoară
2. Psihologia bolii - Lucruri utile de știut în ceea ce privește modul de gestionare mentală a afecțiunii, adică de a vă adapta la noile condiții de viață necesare conviețuirii cu această afecțiune
Un termen actual care se referă la această psihologie a bolii este mindfullness – și este extrem de utilizat de către specialiștii occidentali și americani pentru a se referi la acest status psihologic optim necesar gestionării oricărei boli, și care nu este de neglijat, întrucât poate influența însăși evoluția bolii.
Trebuie să ne reamintim cu toții definiția stării de sănătate, care înseamnă starea de bine fizic, psihic și social. Din cele spuse la începutul acestei cărți, s-a înțeles că diabetul însuși este o afecțiune al cărui factor cauzant poate fi stressul, aproape în aceeași măsură ca și alimentația. De aceea, a învăța cum să privim lucrurile, cum să reintrăm în normal la nivel psihologic, poate aduce un imens beneficiu și bolii fizice. În plus, în țara noastră nu există o tradiție a mersului la psiholog, sau mulți pacienți, în special de la țară, nu au nici mijloacele financiare necesare. De aceea, a da câteva sfaturi de ordin general în legătură cu gestionarea emoțiilor și situațiilor, nu poate fi decât de ajutor.
Ca să ne referim la diabet, am explicat în prima parte a acestei cărți care sunt mecanismele prin care emoțiile negative pot influența funcționarea corpului fizic, și în special a pancreasului, de aceea nu vom mai repeta. Este preferabil, în schimb, să ne concentrăm asupra a ceea ce putem face pentru readucerea minții și emoțiilor noastre la acel normal care este, de fapt, o stare de liniște și pace, indiferent de întâmplările vieții. Dacă suntem credincioși, am putea folosi chiar termenul ”stare de grație”. Atunci când ne aflăm acolo, aproape orice ni s-ar întâmpla, avem în noi liniștea și speranța, uneori chiar bucuria. Desigur, până ce ajungem acolo, este bine, mai ales dacă suntem diabetici, să evităm stressurile și conflictele. Iar dacă munca noastră implică o mare doză de stress și/sau efort fizic sau psihic, atunci, poate că ar fi bine să ne gândim să o schimbăm. Este greu, desigur, să schimbăm o muncă ce ne-a împlinit și ne-a asigurat existența, dar trebuie să ne gândim că, din moment ce atunci când eram sănătoși, totuși simțeam stressul, oare cât de greu va suporta organismul nostru acum, când capacitățile sale sunt depășite! Întrucât apariția diabetului, ca și a altor boli, înseamnă că, la un moment dat, mecanismele perfecte de reglare ale organismului s-au deteriorat puțin, și în consecință, acest organism necesită mai multă grijă și protecție. Acesta este și rolul regimului alimentar, printre altele: de protecție, de cruțare, și în același timp, de reparare – de aceea, a ține regimul nu este un gest opțional, de care ne-am putea lipsi. După cum spune un dicton: ”Când vine vremea să mănânci corect și să începi să faci exerciții, nu există “Voi incepe de mâine”. (V. L. Allineare)
Și, dacă am ajuns aici, trebuie să spunem câteva cuvinte despre aspectul psihologic al acestui regim, ca și al oricărui alt regim, în orice altă boală. Cu alte cuvinte, despre faptul că nu avem voie să mai consumăm anumite alimente care ne plăceau – și acest lucru poate fi privit în mod nefericit de către unii pacienți, drept un fel de ”pedeapsă”. Dealtfel, apariția bolii înseși – a oricărei boli, nu doar a diabetului – poate genera o stare de neliniște, nefericire, și chiar un sentiment al nedreptății: ”de ce mi se întâmplă mie?”. Dar, nu aceasta este întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem, întrucât normalul este să ne concentrăm pe lucrurile pozitive, și care pot aduce o rezolvare. De aceea, o altă întrebare mai potrivită ar fi: ”ce am de făcut de acum încolo?” Dealtfel, apropos de prima întrebare, putem afla uneori care sunt cauzele bolii, și dacă sunt dintre acelea care țin de noi: alimentație, sau stil de viață – chiar putem lua măsuri concrete de îndreptare.
Acesta este modul sănătos de a trăi și a acționa: de a vedea partea bună în tot ceea ce ni se întâmplă, de a alege să vedem binele – întrucât acest mod de a fi ține și de o alegere, nu doar de structura psihologică. Iar când alegem binele, acesta va da roade, ”va crește”, până ce va ajunge să acopere orice altceva. La fel, desigur, și când alegem negativul, dar este ușor de înțeles de ce nu trebuie să facem aceasta. Cred că mulți dintre dumneavoastră cunosc povestea despre cei doi lupi care se încaieră (în cazul nosutru, i-am putea numi : atitudinea pozitivă, și cea negativă). Aceștia aparțineau unui copil care îi crescuse.(Și care, putem fi oricare dintre noi.) Iar când el îl întreabă pe tatăl său care dintre ei va învinge, acesta îi răspunde: ”Cel pe care îl vei hrăni.”
În ceea ce privește diabetul și regimul alimentar, putem alege să vedem nu doar de câte alimente suntem lipsiți, ci mai ales, ce bogăție de alimente putem consuma, și câte minunate calități au aceste alimente, majoritatea naturale. Legumele și fructele în stare crudă sunt adevărate daruri de la Dumnezeu, care sunt, fiecare în parte, rezervoare de viață și vindecare. Și pentru a nu mai regreta ceae ce nu putem mânca, trebuie să ne gândim că aceste lucruri erau, de fapt, toxine, otrăvuri, și ele sunt acelea care ne-au îmbolnăvit: zaharurile în exces, prăjelile, grăsimile animale saturate, alimentele procesate. Organismul uman nu a fost conceput pentru a primi astfel de toxine – cel puțin, nu pe termen lung - întrucât pe termen lung, chiar și minunatele sale mecanisme de reglare pot fi depășite.
Și acum, întorcându-ne la ceea ce am spus mai înainte despre aducerea la normal a psihicului nostru, respectiv recâștigarea liniștii minții și a sufletului, trebuie să recunoaștem că nu este un lucru ușor, dacă nu am fost obișnuiți să trăim așa. Majoritatea oamenilor moderni au un ritm de viață alert, în care stressul este o condiție de fond, și nici nu mai realizează, de fapt, că sufletul lor nu are liniște, și că ei nu știu cum să primească evenimentele vieții. Mai bine-zis, chiar de la începutul vieții, nimeni nu îi învață cum să își gereze emoțiile, și cum să întâmpine evenimentele vieții, întrucât societatea modernă consideră că aceste lucruri nu sunt importante, sau vin de la sine. În multe cazuri, desigur, aceste lucruri chiar vin de la sine, pentru că mulți oameni au o structură psihologică optimistă, sau o educație din familie care le imprimă un mod de a fi sănătos și adaptabil. În special oamenii foarte credincioși, care provin din familii religioase, sau care au avut o educație religioasă, nu sunt atât de descoperiți în fața vieții. Și aceasta întrucât religia, și în special creștinismul, îi învață încă din copilărie că nimic nu este de nereparat, și că nimic nu se petrece fără voia lui Dumnezeu. Și aceasta evită stressul și disperarea cauzată de anumite evenimente.
În cazul diabetului, ca și al altor boli, unul dintre primele lucruri pe care ar trebui să le facem, la nivel psihologic, alături de a alege să vedem binele din ceea ce ni se întâmplă, este să începem un proces de ”resetare” a minții noastre, pentru a percepe altfel toate evenimentele vieții. Trebuie să ne reeducăm pentru a vedea lucrurile altfel, să renunțăm la vechile modele mentale care imprimau doar un anumit răspuns la provocări – de obicei, nefericit. De fapt, cei mai mulți oameni pur și simplu reacționează instinctiv la evenimente. De exemplu: o criză, sau un eveniment neașteptat - răspuns = stress; un atac personal – răspuns = furie; o mare pierdere – răspuns = disperare. Dar, aceste emoții sunt normale! ar spune cineva. Depinde din ce punct de vedere privim. Dacă un răspuns instinctiv este privit drept normal, chiar dacă provoacă daune psihicului și chiar fizicului; sau mai curând normal ar fi acel răspuns care ar menține normalitatea sistemului psihosomatic. Dar desigur, acel răspuns al adevăratei normalități nu este ușor de obținut de la început. Ceea ce putem face, în primul moment când se întâmplă un eveniment perturbator, este să tragem aer în piept, să respirăm adânc pentru calmare, și să încercăm să nu ne lăsăm provocați. ”Mă voi gândi puțin mai târziu la asta”, ar fi o atitudine potrivită. Nu este o atitudine defetistă, așa cum ar părea, ci este acel răspuns la provocare care ne poate permite să câștigăm timp pentru a vedea lucrurile în adevărata lor lumină. Dacă suntem credincioși putem să ne și rugăm între timp, sau să facem acele lucruri care ne aduc liniște de obicei. Și în multe cazuri, după un timp se poate vedea chiar că acea problemă nu era chiar atât de importantă, sau putea avea o rezolvare simplă. Și chiar dacă nu ar fi așa, măcar am evitat o reacție exagerată de moment, care ne-ar putea costa mult.
Desigur, fiecare are modul său personal de a întâmpina stressurile de moment, dar dacă deja avem un diabet sau o altă boală, cel mai bine ar fi, în cazul în care știm că suntem mai emotivi sau mai pesimiști, să vedem un psiholog sau un preot.
O altă problemă psihologică ce poate fi întâlnită în diabet, ca și în alte boli, este faptul de a nu putea depăși un anumit eveniment din trecut – care este posibil să fi declanșat și lanțul de perturbări psihosomatice ce au dus la apariția diabetului. Dar, chiar dacă problema respectivă nu a fost cauza, totuși persistența unor lucruri nerezolvate în trecut crează o stare negativă de fond care nu este benefică evoluției bolii. Cel mai des, poate fi vorba de neiertare, sau de neacceptarea unor pierderi, sau altor situații nefericite. În acest caz, trebuie în primul rând să conștientizăm ce nu merge, ce lucruri ne fac rău atunci când ne gândim la ele – conștientizarea rănii. Și apoi, să încercăm să ne iertăm pe noi, cei de atunci, dacă nu am făcut tot ceea ce trebuia făcut, ca și pe alți oameni implicați în situație. În acest caz, iertarea este un gest terapeutic, care ne face bine, în primul rând, nouă-înșine. Există o pildă înțeleaptă la care ne putem gândi în acest sens, despre un profesor care le-a cerut elevilor săi să pună în ghiozdane tot felul de fructe, și să nu le scoată timp de o săptămână. În același timp, nu aveau voie nici să plece de acasă fără ghiozdane, oriunde s-ar fi dus. După o săptămână, fructele se stricaseră și miroseau urât, și elevii abia mai suportau situația. Când s-au întâlnit din nou, profesorul le-a explicat: ceea ce se întâmplase cu fructele pe care le-au cărat tot timpul cu ei, se întâmpla și în privința supărărilor și ranchiunelor pe care le purtau în suflet unii altora, și pe care le lăsau să se învechească. Cine și-ar dori să poarte cu el tot timpul o povară rău-mirositoare?
Desigur, am încercat doar să dau un exemplu simplu, dar situațiile vieții sunt foarte complexe, și fiecare om este un univers în sine, de aceea, în asemenea situații, persoana nu trebuie să lupte de una singură, ci să ceară ajutorul unui psiholog sau preot, după cum am spus. Întrucât în unele cazuri, vindecarea psihologică este exact factorul cel mai necesar pentru ameliorarea unui diabet, aflat pe aceeași poziție cu alimentația.
În alte situații, o dificultate la nivel psihologic o poate cauza și îngrășarea ce se poate asocia diabetului. Acest fenomen al îngrășării, chiar și în absența diabetului, ar putea cauza disconfort psihologic, mai ales femeilor, întrucât le-ar putea afecta imaginea de sine. Unele femei pot ajunge chiar să se deteste, să își deteste corpul. Dar, nu aceasta este atitudinea potrivită, întrucât corpul nu este decât un instrument, și suferă și el din pricina kilogramelor în plus. În acest caz ar trebui să învățăm, mai curând, să ne iubim corpul, și să luptăm impreună cu el. Și în acest caz, este vorba tot despre o alegere a felului de a privi lucrurile: putem să ne vedem ca fiind vrednice de milă și nedreptățite de natură, sau putem alege să ne vedem drept persoane valoroase, care vor să lupte pentru recăpătarea condiției lor normale. Și, dacă îi acordăm sprijin organismului nostru prin dietă și exerciții fizice, putem fi siguri că și el, la rândul său, va face tot posibilul pentru a reintra în normal, întrucât toate procesele organismului au fost proiectate la nivel genetic pentru a reveni întotdeauna la starea de normal, în limitele posibilului.
Dar atenție, acest normal vizat de organismul-însuși, poate să nu fie același cu acel dorit de dumneavoastră. Cu alte cuvinte, organismul-însuși decide ce număr de kilograme va pierde, și în cât timp, și orice încercare de forțare nu va aduce nici un bine. În acest sens, ar fi o greșeală să ne propunem obiective de genul: ”voi pierde atâtea kilograme săptămâna aceasta”, sau ”în câteva luni, trebuie să arăt precum arătam înainte”. De fapt, poate că organismul însuși va hotărâ că nu trebuie să pierdem atât de mult pe cât credeam, și se va opri la o limită pe care o stabilește el-însuși. Și cel mai înțelept ar fi să îl ascultăm. Poate că standardele noastre nu mai sunt potrivite pentru vârsta și condiția actuală a sănătății noastre, și organismul știe mai bine. Iar dacă ajungem să ne simțim fizic mult mai bine, și să ne recăpătăm bucuria de a trăi, trebuie să fie de-ajuns.
Un alt factor important de ținut cont, atât în gestionarea diabetului, cât și a pierderii în greutate, este somnul și odihna suficientă. Spuneam la început că trebuie să se evite, pe cât posibil, eforturile fizice și psihice mari, chiar dacă sunt în cadrul profesiei. Dealtfel, lipsa somnului suficient poate duce și ea la îngrășare, printr-un mecanism compensator. Atunci când corpul are un mare deficit energetic, el încearcă să îl recupereze prin toate mijloeacele aflate la îndemână. Se știe că și emoțiile negative produc un deficit energetic, și poate de aceea, după o supărare sau o dezamăgire, simțim nevoia să mâncăm dulciuri – pentru a umple acel deficit cât mai rapid. Dar, această metodă nu este bună, întrucât glucoza se metabolizeaază rapid, și produce și alte reacții metabolice nedorite care duc la întreținerea, sau agravarea diabetului. Am menționat în secțiunea dedicată alimentației, ce alimente am putea consuma în locul dulciurilor pentru a asigura compensarea acestui deficit, manifestat prin pofta de dulce. Și desigur, o altă metodă compensatoare a deficitului este somnul suficient. Dacă îi refuzăm organismului somnul necesar, atunci organismul se va simți amenințat, și va începe să acumuleze rezerve energetice pe termen lung, care sunt grăsimile. Deficitul energetic este resimțit de organism ca o amenințare la adresa vieții. Acest mecanism al acumulării rezervelor apare și la animale în timpul hibernării, dar la ele, acesta este fiziologic, și acele rezerve chiar folosesc organismului lor. La om, este cu totul altceva, și rezervele în exces duc la alte probleme, cum ar fi obezitatea și ateroscleroza. De aceea, este preferabil să acordăm organismului un timp suficient pentru somn, adecvat vârstei și efortului depus – adică, atât cât cere organismul-însuși. A ne lupta cu el pentru a rămâne treji mai mult timp, și a face mai multe lucruri, nu aduce nici un bine. În plus, este cunoscut faptul că somnul de zi nu este echivalent cu cel de noapte, și ne putem simți obosiți chiar dacă am dormit același număr de ore ziua. După cum spune Benjamin Franklin: ”Devreme la culcare, devreme la trezit fac ca un om să fie sănătos și fericit.”
Și apropos de somnul de zi, există totuși un somn fiziologic ziua: siesta de după-amiază. Unii oameni, mai ales cu înaintarea în vârstă, nu se simt în bună formă fără această siestă, și în acest caz, chiar trebuie să urmăm cerințele organismului – mai ales dacă avem și diabet. Pe de altă parte, un somn bun poate fi prin el-însuși un medicament pentru stress. Poate că mulți dintre noi am remarcat că, după o noapte de somn bun, chiar și cele mai complicate probleme, nu mai apar chiar astfel.
Ceea ce mai trebuie știut, desigur, este că trebuie să acordăm încredere medicului, terapeutului, sau nutriționistului, și să le urmăm recomandările. Întrucât, dacă facem altfel, nu obținem nici un rezultat. Iar dacă simțim că dieta sau un anumit medicament nu este potrivit pentru noi, sau are reacții adverse, cel mai bine este să discutăm deschis cu medicul sau terapeutul, ca să ni le schimbe. În cazul extrem în care nu există compatibilitate cu aceștia, trebuie să vedem un alt specialist, dar în nici un caz să nu adoptăm atitudinea de a respinge orice ajutor din afară, și să ne tratăm singuri. Aceasta poate da rezultate un timp, dacă suntem cunoscători în fitoterapie, dar chiar și atunci, tot trebuie cerut ajutorul unui specialist în domeniu, și desigur, al unui medic. Și aceasta, pentru că pot apărea reacții adverse, sau episoade de acutizare ale altor boli pe care le avem în afară de diabet, sau complicații ale diabetului-însuși (fitoterapia aleasă sa nu fie eficientă sută la sută, sau să nu existe compatibilitate sută la sută cu planta respectivă, și glicemiile să crească fără ca persoana să realizeze acest lucru).
În încheiere, după ce am trecut în revistă toate aceste aspecte psihologice ale conviețuirii cu boala, nu putem decât să sperăm că, prin conștientizare și depunerea unui minim efort, vom ajunge să ne ajutăm noi-înșine poate chiar mai mult decât medicul sau terapeutul. Și acesta este un lucru foarte important: să ne asigurăm propriul suport, încrederea în noi-înșine, și intenția de a face tot ceea ce este necesar. Întrucât, după cum spune Seneca: ”Să îți doresti să fii sănătos este o parte din sănătate”. Să fim cu toții sănătoși!
