Adresez acest strigat de ajutor lumii intregi. L-am rugat pe Dumnezeu, prin mii de rugaciuni, si acatiste de 40 de zile, si pomelnice la mai multe biserici, am vorbit cu preoti, si toti au fost uimiti de ceea ce se intampla, dar m-au asigurat ca va fi bine. Dar, bine nu a mai fost, situatia care pe preoti i-a socat ramane neschimbata, si sufletul meu in ruine. I-am scris o scrisoare si preasfintitului Teodosie, dupa ce i-am vorbit personal cateva clipe, si m-a asigurat si preasfintia-sa ca asa ceva nu se poate, si ca va fi bine. Raspuns la scrisoare nu am primit, dar este de inteles, preasfintia-sa fiind atat de ocupat, si totusi, era un strigat disperat al unui suflet aflat la limita, care se straduia sa isi pastreze credinta, si AVEA NEVOIE DE AJUTOR. Simt ca preasfintia-sa s-a rugat pentru mine, am simtit clar, de parca imi spunea ~ia-ti copilul de acolo~ asa cum simt de fiecare data cand ies din biserica, dupa slujbe - dar, cum puteam eu face aceasta, de una singura, fiind fara nici o putere? Daca as fi putut face asta, as fi facut-o de la inceput, preasfintia-voastra, nu v-as mai fi deranjat, dar daca am ajuns sa va rog pentru ajutor, inseamna ca NU PUTEAM FACE NIMIC SINGURA, SI ERAM DISPERATA. Am apelat si eu la cei care ar fi putut sa ma ajute, si sa ii vorbeasca unui preot si familiei lui, care pentru viata mea si a copilului meu s-au aratat drept reprezentantii nenorocirii, ai inrobirii si distrugerii.
Sunt credincioasa, si am mare respect pentru preoti, sau am avut, si din acest motiv, l-am lasat pe copilul meu drag, singura mea comoara, sa fie prins in menghina unei relatii cu o fiica de preot, care ii nenoroceste mintea si sufletul, pe cuvant ca i-l salveaza, il izoleaza de mama lui si de radacinile lui, inducandu-i false idei de responsabilitate exclusiva fata de un cuplu format de cateva luni, pentru a se proteja pe ea-insasi pe viitor. Cuplu pentru care ar fi de inteles ca el sa isi impietreasca sufletul fata de durerea mamei lui si sa nu ii asculte parerile, aceasta reprezentand maturizarea sa, si normalul familiei de preoti. Adica, in cazul existentei unui cuplu, parintii devin personaje secundare, a caror opinie nu mai trebuie luata in considerare in privinta hotararilor importante, ei nu trebuie nici macar vazuti decat in prezenta partenerei, pentru mai multa siguranta. De fapt, este probabil ca doar parerile anumitor parinti, ce nu sunt preoti, sa nu fie luate in considerare. Dar totusi, mamei ii este incredintat copilul de catre Dumnezeu, si i se da simtirea a ceea ce este bine pentru el, si nimeni nu are dreptul sa sfatuiasca un copil impotriva sfaturilor si durerii mamei sale - aceasta reprezentand un pacat - nici macar o partenera de cateva luni care se crede intruchiparea intelepciunii, incat are dreptul de a impune reguli celui pe care zice ca il iubeste, si familie lui. Si a-i aminti mereu de responsabilitatea fata de ea-insasi. dar responsabilitatea fata de mama sa, care l-a crescut si il iubeste cu durere, care a voit sa moara, vazand ca il pierde, acea responsabilitate nu ii este amintita, decat conform unei reguli. Regula spune ca parintii trebuie sa stea pe margine, sa se adapteze cand copilul pleaca influentat de partenera, sa nu caute sa il ia inapoi, si sa accepte faramele de afectiune ce li se ofera, degradarea iubirii firesti care a existat intre mama si copil, in rest, cuplul este suveran. Toti parintii se adapteaza, asa spune regula inteleapta a acestei familii intelepte, iar daca vreunul moare de durere, probabil ca regula spune ca asa a voit Dumnezeu, pentru ca ei stiu totul, sunt sfatuitorii celorlalti, inclusiv fiica de 20 de ani, care pune reguli celor care au primit-o in casa si omenit-o, si au impacat-o cu parintii ei atunci cand ii lasase in urma.. Si parintii ei vor probabil acelasi lucru, in loc sa inteleaga ca totul este o mare ispita, sunt doar copii care nu au stiut ce fac, si sa se roage pentru luminarea si intoarcerea lor acasa, si nu pentru inrobirea copilului meu si influentarea mintii sale, umplerea ei de false programe de responsabilitate, in numele ocrotirii fiicei lor.
Pe scurt, iata regulile cuplului celor doi tineri, care sunt, de fapt, regulile familie de preoti, care reguli i-au fost impuse copilului meu pentru a ramane cu fata, si el le-a acceptat fiind un tanar idealist si nestiutor, si indragostit. Dragul meu copil, cine te iubeste nu iti nenoroceste libertatea si relatia cu parintii tai, nu iti impune reguli. asta e bine sa o stii. Dumnezeu insusi ne lasa liberi, si are incredere. Chiar si un preot, nu iti impune reguli impotriva naturii umane si a iubirii, care te transformna in prizonier in acea relatie. Dimpotriva, un om al lui Dumnezeu si familia lui ar trebui sa stie ce inseamna intelepciunea si adaptarea, si nu sa iti impuna, tie si familiei tale, reguli de o strictete inumana, care mie mi-au distrus sufletul, si tie ti l-au nenorocit intr-un alt fel, prin idei nocive pe care le-ai acceptat de-a gata, venind de la o fiica de preot.
In primul rand, regula cuplului spune ca acei doi tineri nu pot face absolut nimic singuri, totul trebuie facut impreuna. Zi si noapte, legati de un lant invizibil al obligatiei, si nu al liberei alegeri, ei nu mai sunt persoane individuale, ci parti dintr-un hibrid numit cuplu. Nu au voie nici sa ia hotarari de unii singuri, nici macar aceea de a-si vedea parintii. Daca fiul meu doreste sa ma vada, trebuie sa supuna cererea aprobarii partenerei sale, si totul depinde de ea. Nu este o bagatela, intrucat m-am izbit de situatia absurda in care partenera mergea la pensat, si fiul meu trebuia sa ramana legat de ea in acest timp, neavand voie sa foloseasca acest timp pentru a-si vedea mama. Eu, femeie de 53 de ani, ar fi trebuit sa cer voie fetei de 20 de ani, cea plina de intelepciune pentru ceilalti, pentru a-mi vedea fiul. Aceasta prevede regula acestui cuplu construit dupa modelul cuplului preotesc. Nu stiu care principiu crestin evanghelic spune ca parintii trebuie umiliti in acest fel de catre un cuplu la inceput. In plus, parintii nu se vad decat impreuna de catre cei doi tineri, adica, relatia calda si fireasca, personala, cu parintii se reduce, in timp, la o forma. In schimb, tinerii au voie sa vorbeasca prin mesaje cu parintii (oare cum procedau tinerii in timpurile cand nu existau telefoane pentru a pastra intimitatea cu parintii lor? Sau poate, Dumnezeu a prevazut intre timp aparitia telefoanelor mobile, pentru ca regula sa se indulceasca, dar sa nu dispara - Doamne fereste!) Asadar, familia de preoti a reglementat afectiunea fata de parinti printr-o regula stricta, care nu trebuie incalcata. Dumnezeu-insusi a lasat libera aceasta afectiune si manifestarile ei, dar familia de preoti a mers ceva mai departe decat Dumnezeu, parandu-li-se, probabil, ca El a fost prea bland. Am uitat sa spun ca, de fapt, si mesajele telefonice ar putea fi puse la comun, daca partenera o cere - abuz total asupra intimitatii partenerului, si privare totala de libertate.
In acest cuplu nu exista deci nici o libertate, nici o intimitate personala, fiecare fiind mereu impreuna cu partenerul/a, si nici o posibilitate de intimitate adevarata cu parintii sau prietenii, care se pot vedea doar impreuna. In rarele cazuri cand tanarul sau mama sa cer o intrevedere personala, in intimitate, este o adevarata revolutie, care nu este prea bine vazuta. Normalitatea este un lux in familia de preoti. Si sa nu se creada ca aceste reguli sunt pentru ei doar formale. Trebuie sa marturisesc ca am vazut o scena cu tipete din partea preotului si a sotiei sale la adresa fiicei lor, care ar fi indraznit sa voiasca sa isi vada o prietena de una singura. Aceasta era o incalcare a regulilor cuplului - ea fiind in cuplu cu fiul meu - pentru care mama ei a amenintat ca nu o mai recunoate drept fiica. Eu-insami am fost intrebata daca am aprobat cumva acest lucru - adica, daca am acoperit-o.
Am voit de nenumarate ori sa imi iau fiul din acest cuplu dement, sa il smulg acestei familii care nu imi pare nici macar umana, darmite crestina, am voit sa si mor, cu durere marturisesc, viata mea imi parea inutila daca nu imi pot ocroti copilul de o plaga imensa, dar nu am reusit nimic, intrucat mintea fiului meu, influentat zi si noapte de fiica preotului, este plina de programe de responsabilizare fata de ea si de cuplu, nu pot sa spun nimic impotriva ei sau a familie ei. Desi, simt ca si el ar dori sa scape in unele momente, sa stea si el singur acasa la el, dar nu poate spune acest lucru. Am voit sa il iau acasa, unde nu a mai ramas singur, pentru a-si limpezi mintea de aburii manipularilor de cuplu, de mai multe luni de zile. Dar, nu am reusit, m-am temut si m-am macinat cumplit, este de-ajuns ca fata sau parintii ei sa ii spuna ca nu are nevoie singur acasa, ca el este matur, sau ca nu trebuie sa o lase singura, si el s-ar simti obligat. Este un plan progresiv de a-mi fura si inrobi copilul, de a-i nenoroci mintea si sufletul sub cuvant ca i-l salveaza, si eu nu pot face nimic, nimeni nu ma crede, iar preotii care ma cred, imi spun doar ca se roaga pentru situatie, si ca va fi bine. Dar, bine nu mai este nicicum. Acum copilul meu a fost influentat sa plece de tot de acasa, a luat un apartament cu chirie unde locuieste cu partenera, care intre timp i-a devenit logodnica, desi stia cat voi suferi daca va pleca de acasa, toata viata am fost impreuna, intre noi era o relatie adevarata, si o mare iubire, dar acest lucru nu era pe placul partenerei sale. El a fost cel care luat hotararea de a ma parasi, in aparenta, dar, cine oare l-a influentat zi si noapte, timp in care nu avea voie nici macar sa ma vada singur? Pana si detinutii din inchisoare au voie sa isi mai vada rudele si fara gardian, Si tatal lui a fost de acord, fiindca, dupa opinia lumii, estre mai bine ca tinerii sa locuiasca singuri.Familia preoteasca a reusit sa aduca neintelegere si divizare si intre mine si tatal lui, care pana acum, desi divortati, aveam o relatie de prietenie si armonie cum rar exista, pentru binele copilului. Cine dezbina, ne putem intreba de unde este, oare de la Dumnezeu? M-au despartit de fiul meu si mi-au distrus sufletul, si au adus dezbinare si intre mine si tatal lui. Iar fata a vazut durerea mea, a vazut ca a locui cu fiul meu insemna totul pentru mine, sa il vad, sa il aud zilnic, era aerul pe care il respiram.. Dar, nu i-a pasat, si a mers inainte, ca sa aiba o relatie cat mai solida. Dupa cum ii spuneam si fiului meu: o femeie cu suflet, o crestina adevarata, si mai ales pentru faptul ca am sprijinit-o cand a fugit de acasa si am impacat-o cu parintii ei, si pentru ca a vazut iubirea dintre mine si fiul meu, ar fi acceptat sa ramana alaturi de noi doi, care eram deja o familie. Nu ar fi rupt o familie, producand o durere imensa, intrucat eu am simtit ca mor atunci cand el a plecat, o parte din sufletul meu a murit. Oamenii care sunt de la Dumenzeu nu fac acest lucru, nu strica iubirea pe care Dumnezeu a lasat-o intre mama si fiu prin reguli necrestine si impotriva naturii umane, si nu strica relatiile firesti cu familia ale celor pe care pretind ca ii iubesc, nici nu le distrug sufletele, nici nu merg pana la capat prin a-i desparti de tot. Cel care face aceste lucruri nu este Dumnezeu, ci inamicul omenirii, care uraste iubirea dintre oameni, si nu se lasa pana nu desparte si distruge tot ce e autentic, si chiar si sufletele oamenilor. Iar omul care face aceste lucruri, nu asculta de Dumenzeu, ci de Celalalt, chiar daca ii da fiului meu sa citeasca carti crestine. Cine aduce o mama in pragul sinuciderii si unui tanar ii distruge mintea si sufletul saracindu-l de iubire si caldura sub masca crestinismului, este un servitor al Celuilalt, oricat de sus s-ar afla. Daca vorbim de crestinism, ii invatam pe altii, dar roadele sunt amare, trebuie sa ne intrebam cui apartinem, de fapt. Cu iertare, mie aceasta familie a fetei mi-a adus doar durere si sminteala, si m-a indepartat de Biserica, de care eram aproape pe cat puteam. Intrucat, daca Biserica acopera asemenea fapte ale familiei unui preot, daca accepta ca un copil nevinovat ca fiul meu sa fie lipsit de libertate si manipulat si sufletul sa ii fie impietrit fata de suferinta mamei lui, in numele maturizarii, atunci, cu durere spun, nu este Biserica care trebuie. Eu sunt festila care fumega, abia stateam pe drumul drept, dar credeam si ma rugam, iar aceasta fata si familia ei, au stins de tot aceasta festila, luandu-mi copilul si inrobindu-l. Si sa nu imi spuna cineva ca totul va iesi minunat pentru ca este un preot la mijloc. Asa am zis si eu la inceput, si ma invinuiesc ca am incurajat aceasta relatie, fiind plina de respect, si am lasat ca fiul meu sa imi fie furat si inrobit. Atunci cand era in grija mea, copilul meu avea sufletul cald, ma iubea si nu ar fi facut ceva care sa ma faca sa sufar. Era un tanar idealist si plin de intentii bune, desi nu prea intelept, de aceea a si facut greseala de a-i spune fiicei preotului sa vina la noi, pentru a o proteja, intrucat ea ii povestea mereu cat a suferit ea in copilarie din cauza parintilor ei, si cat de neinteleasa se simte.Si ea a acceptat, a fost alegerea ei, daca nu cumva a voit aceasta de la inceput, desi dupa aceea fiul meu a fost in continuu responsabilizat si manipulat de parca ar fi fost singurul vinovat. Dar, spuneam de evolutia fiului meu dupa ce s-a implicat in aceasta relatie. Dintr-un tanar cald, spontan si iubitor, familia preoteasca si fiica lor il transforma pe zi ce trece intr-un robot ascultand de reguli inumane, care lipsesc de substanta relatia cu mama lui, si reglementeaza afectiunea intr-un cadru strict. El nu are libertatea de a face prea multe singur, si a acceptat de parca ar fi spalat pe creier, pentru a fi cu aceasta fata ce pretinde ca il iubeste, dar ii pune reguli stricte. Iubirea fireasca dintre mama si fiu, care se manifesta liber si spontan, a fost teptat redusa la cateva momente de vizita, si acelea reglementate. Dupa un timp, a fost influentat sa plece si de acasa, m-a parasit de tot, si aceste momente de vizita sunt singurele care mi-au ramas. Sufletul meu traia cand il vedea acasa, cand il auzeam cantand, cand el imi povestea micile lui intamplari venind de la facultate, si aceste momente care insemnau viata mea mi-au fost furate de catre o fata care a voit sa il aiba pentru ea, netinand cont de nimic. Eu am fost o mama singura si relatia cu copilul meu a fost tot ceea ce aveam, si sufletul meu moare cand vede cat de saraca a ajuns aceasta relatie. Si simt ca doar diavolul este cel care se bucura atunci cand o iubire este distrusa, si locul iubirii este liuat de forme si reguli, si principii rationale ca acelea impuse de familia preoteasca. Daca rolul regulilor era acela de a aduce harul, atunci, in cazul nostru, acest har exista inainte si s-a dus, nu a venit. Sufletul meu se afla intr-o mare suferinta si stramtoare, iar sufletul copilului meu saraceste si se impietreste, crezand ca devine crestin. Sfaturile si durerea mamei sunt ignorate, desi in mod normal, un parinte ar trebui ascultat inainte de orice, si mai ales inaintea unei fete de 20 de ani plina de ignoranta la adresa vietii. Mama lui este inlaturata de la luarea hotaririlor importante din viata lui, si doar familia preoteasca isi ia dreptul de a-mi sfatui copilul si a-i da reguli, si ce reguli, care o protejeaza pe fiica lor, si il inrobesc pe el, il transforma in servitorul ei. In care familie crestina se practica inrobirea barbatului fata de femeie, el trebuind sa stea langa ea chiar si atunci cand se penseaza, sau sa ii ceara voie pentru a-si vedea mama, e o simpla intrebare. Si nici macar nu sunt casatoriti, sa nu se inteleaga gresit. Fiica preotului locuieste cu el in apartamentul inchiriat de el, cu banii castigati de el, si il sfatuieste cum sa isi cheltuiasca banii pe cutii pentru haine de iarna si alte prostii, in loc sa il sfatuiasca sa puna acesti bani deoparte, pentru casa lui viitoare, si sa stea cu mama lui, cu care ar imparti chiria si cheltuielile, asa cum a facut-o inainte. I-a spalat mintea copilului sa plece si sa isi cheltuie banii cu un apartament inchiriat si cu ea-insasi. Desigur, el are impresia ca a fost ideea lui, pentru ca rolul manipularii exact acesta este: sa ajunga cineva sa faca un lucru crezand ca il doreste el-insusi. Si tatal copilului a fost de acord, si familia preoteasca se poate spala pe maini ca a avut acordul unui parinte pentru mutare, dar ce stia el, noi fiind divortati demult, si el avand propria lui familie. Eu doar pe copilul meu il am, singura mea comoara, nu m-am recasatorit, nu mai am nimic altceva. Si copilul mie mi-a fost incredintat, si nu tatalui, familie preoteasca, mie ar fi trebuit sa imi cereti parerea in legatura cu orice il privea pe copilul meu. Dar, pe mine m-ati izolat, pentru ca il iubeam prea mult.
Si sa nu imi vina cu ipocrizie cu propunerea de a-l intreba pe fiul meu ce parere are despre aceasta situatie pe care o povestesc, acum, dupa ce l-au manipulat si inrobit luni in sir, si cand vine vorba de relatia lui, el reactioneaza ca si cum as apasa un buton interzis, nimeni nu are voie sa spune nimic, chiar daca vede si el ca sunt nedreptati evidente. Un program implantat, asta se declanseaza cand ii vorbesc de relatia lui. O protejeaza la nesfarsit pe fata, si sensibilitatea ei, da , dragul meu copil, mama ta a fost in pragul mortii, nu mai vedea sensul acestei vieti cu tine departe, mama ta, care te iubeste mai mult decat orice pe lume, te--a crescut, si a facut sacrificii, ca mama singura, si nu ai simtit nevoia sa o protejezi, asa cum o faci cu aceasta straina care te-a inrobit. Nu avea grija, ea este foarte bine protejata de parintii ei, care orice ar face, tot puternici sunt si respectati, si prin legile acelea inumane de cuplu, pe care ti le-au impus, si care nici macar crestine nu sunt, au protejat-o indeajuns, impunand un control total relatiei voastre. Cel care nu esti protejat esti tu, dragul meu copil, comoara mea, pentru ca nu te pot apara singura de ei, si nimeni nu ma crede, si ei merg inainte cu regulile nedrepte si cu inrobirea, si daca ei se dau la o parte, ramane fata, careia aceste reguli ii sunt pe plac, pentru ca te poaste controla si desparti de mine, care eram singura fiinta care te readucea la normalitate. Cand ma vezi, cand vorbesti cu mine, redevii copilul meu, si vazi lucrurile mai firesc, si asta nu e pe placul paretenerei tale, care a facut tot posibilul sa ne desparta, si ca aceste momente dintre noi sa fie cat mai rare, Cine procedeaza asa, reducand o relatie frumoasa, calda si fireasca, si care ti-a hranit sufletul, la o forma, este indoielnic ca face voia lui Dumnezeu, si ca este luminata, oricate carti crestine ti-ar cumpara. Tu esti nestiutor in ale credintei, dragul meu copil, dar ai un suflet curat, si esti plin de idealism, si nu aveai nevoie de regulile lor strambe ca sa te faca crestin. Nici macar crestin nu te-au facut, pentru ca altceva inseamna crestinismul, ci asta a fost doar un pretext pentru robie, dragul meu copil iubit. Nu am voit sa ti-o spun, ca sa nu suferi, ca sa nu ma respingi, si sa nu ramai si fara singurul sprijin adevarat pe care il ai in aceasta lume.
Asadar, rugamintea pe care o fac lumii intregi, pentru ca Dumnezeu nu mai stiu unde este, este CERETI ACESTEI FAMILII ZISE CRESTINE SA IMI LASE LIBER COPILUL, SA NU MAI FACA PACATUL DE A-I INROBI MINTEA SI VIATA. CERETI ACESTEI FETE DE PREOT SA IL LASE LIBER, SA FACA SINGURA FAPTA BUNA IN ACEASTA RELATIE, PE LANGA MULT RAU. SI SA IL LASE SA PLECE, FARA SA SE MAI PLANGA DE VIATA EI CU PARINTII, CA SA IL INDUIOSEZE, SAU CAT IL IUBESTE (DACA IL IUBESTI DE CE I-AI LUAT LIBERTATEA, SI L-AI SILIT SA ISI TAIE DIN SUFLET RELATIA ADEVARATA CU MAMA LUI?) SAU SA II AMINTEASCA CE SENSIBILA ESTE EA. DACA ESTE CRESTINA, SA FACA MACAR ACEST GEST CRESTIN DE A LASA LIBERTATEA UNUI OM PE CARE L-A INROBIT CU LEGI NEDREPTE, SI L-A INDEPARTAT DE CASA SI DE MAMA LUI, CARE A VOIT SA MOARA.
Stiu si ce mi-ati putea spune, e vorba totusi de familia unui preot, si de imaginea lui, cum de nu ma gandesc la asta, si la viata lui, s.a.m.d. Dar, E VORBA SI DE COPILUL MEU, DE VIATA SI SUFLETUL LUI, CARE AU FOST INROBITE SI DUSE PE O CALE GRESITA DE ACEST PREOT SI FAMILIA LUI...Nu il dusmanesc personal, nici familia sa, nu am sentimente rele fata de ei ca persoane, dimpotriva, ii inteleg intr-un fel omenesc, dar ESTE VORBA DE COPILUL MEU, si cand invataturile gresite ale unui preot si familie lui strica viata si sufletul unui copil, nu mi se pare in regula sa tac.
Ce ar putea face acestia? Sa mearga undeva departe, intr-un loc uitat, cu tot cu fiica lor, in nici un caz sa nu o lase in urma drept capcana pentru alti tineri nestiutori, sa faca misionariat, sa nu mai aud vreodata de ei, nici numele si nici amintirea, astfel incat fiul meu sa se vindece, sa isi vindece sufletul, mintea si viata de aceasta plaga ce a reprezentat-o relatia cu ei, si pe care acum nu o recunoaste, fiind orbit si manipulat. Dragul de el, nu a inteles cat de grava este situatia nici atunci cand i-am spus ca eu voi muri, atat de mare este ispita in care se afla, si in care este incurajat sa ramana, pentru protectia fiicei preotului.
Asadar, daca aveti un dram de constiinta, familie de preoti, LASATI-MI FIUL LIBER CU ADEVARAT, si nu il intrebati in mod ipocrit ce parere are el, dupa ce l-ati manipulat luni in sir, si l-ati lipsit de libertate, si i-ati implantat adevarate programe psihice de falsa responsabilizare fata de fiica voastra. Daca voiti sa ii puneti aceasta intrebare cu adevarat, atunci LASATI-L LIBER IN CASA LUI TIMP DE O LUNA DE ZILE SAU MAI MULT, LASATI-L SA SE VINDECE, POATE SA VADA SI UN PSIHOLOG, ASTFEL INCAT MINTEA SI SUFLETUL LUI SA SE VINDECE DE MANIPULARI; SA REVINA LA FELUL LUI FIRESC SI COPILARESC DE A SIMTI; DE CARE L-ATI JEFUIT, ASA CUM I-ATI JEFUIT TINERETEA SI LIPSA DE GRIJI; INLOCUIND-O CU O MATURIZARE DE CUPLU ARTIFICIALA, SILINDU-L SA ARDA ETAPELE VIETII SALE FIRESTI PENTRU A CORESPUNDE DORINTEI FIICEI VOASTRE DE A AVEA O FAMILIE. A VOIT O PAPUSA PE POST DE PARTENER, SI VOI I-ATI OFERT-O., ATI PROTEJAT-O CU MARE GRIJA, DAR MULT MAI PUTIN L-ATI PROTEJAT PE COPILUL MEU, CARE A DEVENIT ACEA PAPUSA.
ASADAR, MERGETI SI FACETI MISIONARIAT CA SA VA SPALATI PACATELE, sau faceti ce stiti voi, unde vreti voi, doar DEPARTE DE NOI SA FITI, NICI SA NU VA MAI STIM DE URMA. SA UITAM SI CA ATI EXISTAT, SI COPILUL MEU SA SE VINDECE. ALTFEL, CU REGRET, SIMT NEVOIA SA NU MAI CRED IN NIMIC, NICI VIATA NU MA MAI INTERESEAZA, ACEASTA A FOST INFLUENTA VOASTRA ASUPRA FAMILIEI NOASTRE.
IERTATI-MA, SI DUMNEZEU SA NE IERTE PE TOTI!
Este vorba despre preotul din comuna Tataru, judetul Constanta, care slujeste si la Pelinu, pe nume Cristinel Serban. Nu ii am numarul de telefon, si nici adresa lui de acasa, din Mamaia Nord, si nu am fost niciodata la ei acasa, desi familia dumnealor stie unde locuiesc, si totul despre noi, si copiii nostri s-au logodit (fara sa imi ceara nici o parere, neputandu-i vorbi singura copilului meu timp de o luna de zile inainte, timp in care am suferit de moarte in lipsa relatiei noastre calde de dinainte, si el probabil a crezut ca eram de acord cu ei pentru a-l lasa familiei lor, ceea ce era departe de adevar.)
O ultima intamplare ce priveste aceasta relatie, ca sa intelegeti mai bine ce se intampla cu mintea fiului meu, si ca, intr-adevar, este un lucru necurat la mijloc. Duminica trecuta am fost acasa la cei doi tineri sa le duc pomana pentru tatal meu de 3 ani. Trebuie sa spun ca, toata saptamana din urma citisem acatistul si rugaciunea catre Sf Gherasim Kefalonitul, cea impotriva demonilor si vrajilor, si simteam o mare claritate, inteleageam ca fiul meu este in prada unei actiuni necurate, dar nu aveam puterea sa lupt cu fata cu care locuieste, pentru ca el-insusi se putea ridica impotriva mea, mintea lui fiind inrobita.M-am rugat si la Sf Dimitrie Izvoratorul de mir, si la Sf Dimitrie Basarabov, si la Sf Paraschiva inainte, si la alti sfinti la care m-au sfatuit preotii sa ma rog. Si tot nu aveam suficienta putere, pentru ca, atunci cand el imi spune cuvinte reci sub influenta necuratului, sufletul meu se frange, si asa abia stau, de multe ori m-am gandit ca ar fi mai bine sa mor, si sa las cu limba de moarte acestei familii si acestei fete sa il lase liber, macar asa sa inteleaga.
Asadar, m-am dus sa le duc pomana, dupa ce ma rugasem toata ziua si zilele din urma la acesti sfinti, si la Sf Gherasim Kefalonitul. Pe drum spre ei, am simtit nevoia sa raman in acea noapte alaturi de fiul meu, ca sa nu stau singura acasa plangand, cum fac de multe ori de cand a plecat. Am simtit ca el ar fi de acord, pentru ca iubirea dintre noi nu a putut fi inlaturata de regulile fetei, desi ni s-a limitat mult manifestarea ei. Am ajuns la ei si am adus pomana, iar fata nu a luat nimic din ea - desigur, poate fi din motivul ca nu se sintea bine, avand o viroza, si oricum, ea de obicei nu mananca decat putin, si nu orice. I-am spus fiului meu ca sinteam nevoia sa raman cu el in acea seara, si el a fost de acord, in mod spontan, asa cum am simtit ca ar face-o. Dupa un timp, au intrat amandoi in camera de alaturi, si cand a iesit, era schimbat total, de ce ii fac greutati in relatia lui, ca toti parintii ar intelege, ca el are nevoie de viata lui, si ei au propriile reguli de cuplu. I-am spus plangand, abia ma stapaneam, ca ma simteam singura in acea seara, si aveam nevoie de el, si acest lucru era de inteles omeneste, daca partenera lui ar fi avut simtire, si fata de un strain s-ar fi putut intelege o asemenea nevoie, darmite fata de mama lui. Si ca el nu se gandea ca, daca ma lasa in starea asta, ma duceam pe malul marii, nu imi mai pasa ce se intampla cu mine. Era ca si cum acea convorbire cu partenera lui i-ar fi inlaturat orice urma de simtire omeneasca.
Atunci am strigat cu furie si diperare, trebuie sa recunosc, ca ea nu ar fi trebuit nici macar sa inceapa acesta discutie la adresa mamei celui care ii ofera totul, viata lui, si inclusiv acest apartament, ar fi trebuit sa aiba un respect macar, daca nu umanitate. Si crestinismul ei unde se afla, ca fata de preot?
Si am hotarat sa plec. Fiul meu a fost cutremurat, a inteles ca nu era bine ce se intampla, a incercat sa ma faca sa raman, apoi a hotarat sa mearga cu mine acasa la mine. Pe drum, tot imi spunea idei rationale, de parca recita o poezie, ca are si el o varsta, si o viata, si ca de ce am pretentia ca ea sa ma accepte, dupa cate s-au petrecut in relatia dintre noi. Ea voia sa intre in familia noastra, dar ea trebuia sa ma accepte pe mine, ca mama a lui, si nu invers. Un sistem de gandire de un orgoliu si lipsa de bun-simt evidente, care ii apartinea ei, si pe care i-l insuflase lui prin metode de manipulare ce aduceau a vrajitorie, intrucat fiul meu inghitea imediat tot ce spuena ea. Era vorbA de faptul ca s-a simtit respinsa de mine la inceput, si din bune motive. Dar, daca s-a simtit respinsa, spun eu, de ce a ales sa lupte impotriva mea, sa ma scoata din viata lui, sa imi nenoroceasca sufletul, si pe al lui, in loc sa incerce sa ma castige? O fata crestina si cu suflet, ar fi voit sa inteleaga de ce am respins-o la inceput, s-ar fi smerit, si ar fi ales calea intelegerii - asa cum am facut-o eu, femeie de 53 de ani, care am acceptat si inghitit atatea nenorociri, numai ca sa fie bine, si m-am smerit eu in fata ei, pentru ca fiul meu sa fie fericit. Cat biue i-am facut, asta nu isi amintea, si cum am impacat-o cu parintii ei, si cat i-am sprijinit pe ei amandoi, si cum am aparat-o si pe ea atunci cand parintii ei voiau sa o alunge daca nu respecta regulile de cuplu, toate acestea , care au reprezentat durerea si sacrificiul sufletului meu ca sa fie bine pentru copilul meu, nici nu le bagase in seama, ci doar respingerea de la inceput, care era si ea justificata. Pentru ca nu il respecta pe fiul meu, tipa la el atunci cand el era bland si incerca sa ii faca pe plac, si ii punea reguli absurde, si pe mine ma durea sufletul. Sau, daca a inteles ca eu nu eram de acord, poate ar fi fost mai crestin sa renunte ea, si nu sa lupte cu mine prin intermediul fiului meu, asa cum imi marturisea el din cand in cand ce spunea ea despre mine , si indemnandu-l si sa ma vada prin prisma ei, adica sa ma judece, renuntand la iubirea cu care ma vedea de obicei.
Bineinteles, eu i-am vorbit altfel fiului meu, ajunsi acasa, mai bland, si cu durere, si i-am amintit ca eu intotdeauna m-am smerit, si am lasat de la mine ca sa fie bine, si am fost alaturi de el oricat imi sfasia sufletul.si ca numai pe el il am. A inteles, pe masura ce vorbeam, si in atmosfera casei noastre, plina de caldura, s-a schimbat total. Mi-a si cerut iertare, si a spus ca intelege, si ca va mai veni sa stea la mine din cand in cand, asa cum ii cerusem inainte, si ca si eu puteam sa mai raman la ei uneori. Am vazut, inca o data, ce suflet curat si bland are copilul meu in mod normal, si cat este de bine intentionat, si cum vrea cu orice pret sa faca binele, atat cat il intelege el. Desigur, daca este bine sfatuit, pentru ca el este un tanar inocent.
I-am spus si ca, in mod normal, in aceasta situatie, ea ar fi trebuit sa imi ceara iertare, pentru ca sunt un parinte, si m-a respins atunci cand aveam nevoie, si asa era normalul bunei-cuviinte.De fapt, tipa sufletul in mine sa ii spun sa renunte la ea, pentru ca nu e normal ca o partenera sa ii distruga sufletul mamei sale, si sa i-l impietreasca pe al lui, insa nu am putut, pentru ca el sustinea mereu ca e un lucru rar sa intalnesti pe cineva care nu te-ar parasi niciodata, si ar face orice pentru tine. Era ca un program implantat, si ma temeam ca, daca incerc sa il clatin, sa nu il pierd de tot. De la inceput, de cand a cunoscut-o, nimeni nu putea sa se atinga de relatia lui. Dar, poate ca ar fi trebuit sa incerc totusi, si ma invinuiesc ca nu am facut-o. L-am lasat sa plece acasa la ea, cu buna-credinta, spunandu-i sa o faca sa inteleaga ca nu stie ea totul si ca sunt lucruri ale vietii pe care doar dupa ani de viata si traire le poti intelege - asa i-am spus, sa ii spuna cu blandete.
A doua zi, a venit din nou la mine, singur, si a luat masa cu mine, si era cald si sustinea ca vor ramane la mine o noapte, asa cum promisese.
A treia zi, a inceput din nou sa imi spuna ca el are o viata, si ar trebui sa am si eu o viata, ca iubirea mea fata de el era o dependenta, si nu era normala, si ca poate vor ramane la mine candva, mai tarziu, dar nu acum.. (Adica, atunci cand va hotara ea.) Nici vorba ca ea sa isi ceara iertare fata de mine pentru ca s-a purtat cu neomenie in acea seara, dimpotriva, eu eram personajul negativ.
El mi-a amintit din nou si discutii din trecut, in care eu vorbeam cu dragoste despre amintirirle noastre comune, si pe ea o suparase faptul ca aminteam acele vremuri din care ea nu facea parte (ar fi trebuit sa vorbesc in casa mea doar ceea ce ii convenea ei, fara nici o referire la alte vremuri fericite, pentru ca el nu trebuia sa fie fericit decat cu ea), sau ca spusesem cu durere ca eu il voi astepta oricat sa se intoarca acasa, chiar si toata viata. si ei i se paruse ca ea nu avea nici un rol in viata lui. Daca a auzit ceea ce spuneam cu durere, si am spus-o cu sinceritate, nu m-am ferit, atunci o fata crestina ar fi trebuit sa ma aline, eu fiind mama celui pe care il iubeste, si care a sprijinit-o la greu, si sa ii vorbeasca lui in asa fel incat sa inteleaga si sa gaseasca o solutie pentru a locui impreuna, daca despartirea de el imi sfasia sufletul. Asa ar fi procedat o femeie cu suflet cald, si crestina. In schimb, ea s-a plans la el pe ascuns, asa cum face de obicei, pentru ca nu imi spune in fata ce gandeste, doar ma trezesc ca fiul meu devine mai rece. Si l-a intarit si mai tare in hotararea de a sta departe de mine, si a incercat sa il faca sa ma vada ca pe o piedica in calea fericirii lui.Faptul ca m-ar putea avea pe constiinta nu il gandeste macar, si ca il indeamna la un mare pacat pe fiul meu, indemnandu-l sa treaca peste durerea mea. In plus, ei sunt amandoi cantareti, si pregatesc impreuna un duet, deci colaboreaza.
Aceasta desfasurare a lucrurillor, dupa ce am fost atat de apropiati in acea seara, si chiar intelesese cat gresea, si cat m-a facut sa sufar, m-a facut sa inteleg ca mintea lui este supusa cu adevarat unei influentari nefaste de fiecare clipa, si nu numai unei influentari normale, sa ma ierte Dumnezeu,dar aceste idei fixe care reapar par a fi rodul unei lucrari necurate. Eu ma rugam, si copilul meu se mai lumina, dar cand se intoarce la ea, programele reapar. Si nu il pot impiedica sa se intoarca. Si nu este vorba doar despre idei, dar am observat ca, si anumite intamplari din trecut legate de ea si parintii ei nu si le mai aminteste bine, asa cum s-au petrecut, si chiar cuvintele lui de atunci nu si le mai aminteste, ci doar o imagine idealizata, in care ea apare totdeauna drept personajul pozitiv. Spre exemplu, faptul ca imi povestea cu atata indignare cu luni in urma, ceea ce ii relatase ea despre viata cu parintii ei in copilarie, si cat suferise sensibilitatea ei, povestiri care l-au determinat probabil si sa o ia de acasa si sa o aduca la noi, acum nu si-l mai aminteste atat de clar. El spune acum ca acele intamplari din copilaria ei au fost normale, nu au avut nici o importanta, si ca de fapt, ea se intelege bine cu parintii ei, si a venit la el doar pentru ca il iubeste. Este adevarat ca acum ea si parintii ei au o relatie foarte buna, dupa ce am impacat-o cu ei de doua ori, si in numele acestei relatii recapatate, considera normal sa ma inlature pe mine din viata fiului meu..Desigur, nu este o inlaturare pe fata, ci doar prin influentarea mintii lui. O fata crestina cu buna educatie nu ar trebui sa spuna absolut nici un cuvant impotriva mamei partenerului ei, care se poarta cu ea omeneste, ii vorbeste frumos, si face eforturi pentru intelegere, chiar daca poate unele discutii i se par nepotrivite. Insa, unui parinte ii accepti orice, asa ii spun si eu fiului meu, nu il judeci, si nu il indemni pe partener la judecare. Eu am trait 4 ani cu socrii in casa, si am avut o relatie minunata, si chiar si dupa despartirea nefericita de sotul meu, i-am iubit foarte mult. Si nu sunt decat un fir de pleava in lumea crestina, stiu ca sunt plina de pacate. Si cu fostul sot si tatal fiului meu am o relatie de prietenie si respect, o afectiune, intotdeauna am colaborat pentru binele fiului nostru, si chiar m-a ajutat si personal, din prietenie. Totul era o armonie pana sa intervina familia preotului, care probabil l-a influentat si pe el sa fie de acord cu mutarea fiului meu din casa mea, unde a trait fericit atatia ani, toata viata lui, si sufletul lui era cald si bun alaturi de mine.
Imi cer iertare ca am povestit aceste lucruri atat de amanuntit, dar ma dor, si nimeni nu ma ajuta, poate sfintii din cer, dar nu pot sti sigur. De obcei, tin totul pentru mine, nu vorbesc despre nimeni, decat poate prietenilor apropiati sau duhovnicului, si ma stradui sa nu judec, desi nu reusesc intoteauna, Dar acum, simt ca am ajuns la un capat, sunt pe o margine ingusta, si disperarea cea mai mare este ca nimeni nu vrea sa ajute la salvarea sufletului copilului meu, salvandu-l de aceasta influenta nefasta care ii nenoroceste mintea si ii saraceste sufletul, si ii inrobeste viata - el nefiind constient de aceasta. Am ezitat multa vreme pana sa va spun, intrucat, in mod sincer, ma temeam ca dezvaluirea in fata tuturor a acestei situatii nenorocite sa nu faca rau vietii fiului meu, sa nu ii aduca multa suferinta si umilinta.Insa, pe de alta parte, este vorba de sufletul lui, care nu merge spre bine langa aceasrta fata, si de impietrirea inimii lui sub influenta ei, de parca simtirea lui calda si capacitatea de mila si empatie ar fi inlocuite uneori de programe rationale.Si de distrugerea sufletului mamei lui, fara ca el sa realizeze, si iubindu-ma in continuare, dar fiind convins ca partenera lui este mentorul cel mai potrivit. Un mentor de 20 de ani in locul sfaturilor mamei lui, care l-a crescut cu iubire si l-a educat. Insusi faptul ca el asculta orice ii spune ea drepr un mare adevar, si contrazice orice este impotriva ideilor ei, imi apare drept dovada unie influentari necurate a mintii lui, de tipul vrajitoriei.
Iertati-ma inca o data, dar am sintit ca, daca fiul meu nu va fi ajutat sa se elibereze, aceasta scrisoare ar putea fi, prea bine, ultimul meu cuvant inainte de moarte, ca macar astfel sa inteleaga cineva gravitatea situatiei, si sa nu imi ofere doar consolari de moment.
Cu iertare,
Florina Rosu
